Ministrul Apărării Naționale, vizită de lucru la Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO
Ministrul Apărării Naționale, vizită de lucru la Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO
28 Jan, 2021 19:32
ZIUA de Constanta
1536
Marime text
- Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a efectuat joi, 28 ianuarie, o vizită de lucru la Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO (HQ MNC-SE), care este dislocat temporar în București, potrivit unui comunicat din partea MApN.
- În cadrul discuțiilor, ministrului Ciucă i-au fost prezentate liniile generale de efort din planul de dezvoltare al structurii care va funcționa la Sibiu, cu accent pe obiectivele principale ce vor fi realizate, gradual, până când comandamentul va deveni complet operațional, în anul 2024.
Comandantul corpului, generalul-maior Cătălin Tomescu, a prezentat stadiul realizării obiectivelor ce trebuie atinse pentru declararea, în acest an, a capabilității operaționale inițiale, și pentru activarea acestei structuri de către Alianța Nord-Atlantică.
În cadrul discuțiilor, ministrului Ciucă i-au fost prezentate liniile generale de efort din planul de dezvoltare al structurii care va funcționa la Sibiu, cu accent pe obiectivele principale ce vor fi realizate, gadual, până când comandamentul va deveni complet operațional, în anul 2024.
Ministrul apărării naționale a arătat întreaga disponibilitate a conducerii MApN „pentru dezvoltarea acestei structuri multinaționale importante pentru întregul flanc estic al NATO” și a apreciat că MNC-SE „va avea un rol important în pregătirea elementelor de contingență în exercitarea comenzii şi controlului celorlalte structuri ale NATO de pe teritoriul României - Unitatea NATO de Integrare a Forţelor (NFIU), Brigada Multinaţională Sud-Est și Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est - pentru a asigura legătura între nivelurile tactic şi strategic”.
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat, la 16 aprilie 2020, constituirea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO, la Sibiu, țara noastră asumându-și, astfel, rolul de națiune-cadru. HQ NMC-SE funcționează temporar în București, până la finalizarea lucrărilor de infrastructură de la Sibiu.„Cele patru structuri ale NATO din țara noastră reprezintă contribuţia României la consolidarea unei posturi de descurajare şi apărare credibile a Alianţei Nord-Atlantice pe flancul estic și în Regiunea Mării Negre, a concluzionat ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Comandamentul de la Sibiu, înființat la 15 iulie 2020 ca element al Structurii de Forțe a NATO, va asigura coordonarea forțelor din cadrul prezenței aliate din regiune, monitorizarea evoluțiilor din mediul de securitate, precum și o mai bună integrare operațională a forțelor aliate și a forțelor unor parteneri strategici, la criză și conflict. În același timp, va constitui atât un element regional important în planificarea, coordonarea și conducerea activităților de instruire și evaluare în cadru aliat, cât și un factor esențial de descurajare a potențialelor amenințări.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii