Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
09:12 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Apărării Naționale, vizită în Portugalia. Despre ce a discutat cu omologul său (video)

ro

29 Jan, 2020 09:50 2121 Marime text
Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în vizită oficială în Portugalia, în perioada 26-28 ianuarie, la invitaţia omologului său, João Gomes Cranvinho, a stabilit principalele etape pentru consolidarea escadrilei de aeronave multirol F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române.
 
Astfel, alături de cele 12 aeronave aflate deja în dotarea Armatei României, aviaţia militară va mai achiziţiona, din Portugalia, încă cinci aeronave multirol, modernizate şi adaptate la cerinţele contractuale.
 
„Această vizită completează demersurile demarate cu mai mulţi ani în urmă, când România a decis să-şi creeze o capabilitate de luptă aeriană pe platforma F-16. Este practic un demers în trei, pentru că sunt implicate cele două ţări, România-Portugalia, dar şi SUA, prin compania Lockheed Martin, care a mijlocit tot ceea ce înseamnă partea de modernizare şi actualizare a avioanelor F-16 pe care le-am achiziţionat de la Forţele Aeriene Portugheze”, a declarat ministrul Ciucă.
 
Totodată, achiziția acestor aeronave va oferi industriei naționale de apărare oportunitatea de a crea și dezvolta capabilitatea de întreținere și reparație a acestor platforme în România, iar pe timpul vizitei la Centrul de mentenanţă aeronautică (OGMA) din Portugalia, ministrul Ciucă a analizat, alături de omologul său, posibilitatea de a se realiza, prin continuarea colaborării cu partea portugheză şi cu implicarea nemijlocită a companiei Lockheed Martin, transferul tehnologic în beneficiul industriei naționale de apărare.
 
Agenda vizitei din Portugalia a reprezentat, de asemenea, o oportunitate pentru cei doi demnitari de a identifica noi domenii de cooperare, atât în cadrul unor proiecte comune, cât şi în ceea ce priveşte participarea la misuni NATO sau obiective comune în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene. De asemenea, cei doi demnitari au abordat și subiecte referitoare la colaborarea în domeniul învăţământului militar și al exerciţiilor militare bilaterale şi multinaţionale.

Sursă foto-video: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii