Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Culturii „Salarizarea în domeniul cultural este una jenant de mică“

ro

15 Oct, 2023 20:01 976 Marime text
Foto: Facebook/Raluca TurcanMinistrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat, duminică, la Deva, că salarizarea în domeniul cultural este una "jenant de mică", ce nu stimulează profesioniştii să-şi dorească să lucreze în acest sector, cu toate că este nevoie de specialişti, motiv pentru care a propus o nouă lege a salarizării în această sferă de activitate, conform Agerpres.ro

Raluca Turcan a menţionat că de la preluarea funcţiei de ministru al Culturii şi-a concentrat activitatea pe câteva direcţii principale, iar una dintre ele se referă la salarizarea în domeniul cultural. În acest context, ea a precizat că a propus o nouă lege a salarizării în Cultură, proiectul actului normativ fiind acceptat de Ministerul Muncii.

"În condiţiile în care salarizarea în domeniul cultural este una jenant de mică, am primit confirmarea că faptul că am realizat o variantă de lege a salarizării pentru domeniul cultural prin care să fie stimulaţi debutanţii, să fie înlăturate inechităţile de salarizare între funcţiile de management şi execuţie din domeniul cultural, să fie redus decalajul dintre instituţiile aflate în subordinea autorităţilor naţionale şi cele locale, mă face să afirm, fără nicio reţinere, că, dacă aceste propuneri pe care noi le-am transmis Ministerului Muncii şi care au fost acceptate de către Ministerul Muncii vor intra în vigoare, atunci profesioniştii vor intra în domeniul cultural şi, în acelaşi timp, angajaţii din domeniu vor fi stimulaţi să performeze", a spus ministrul Culturii.


Ministrul a menţionat că a vizitat duminică trei obiective culturale: Muzeul Textilelor - un muzeu privat unicat din comuna Băiţa, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Cetatea Deva, Turcan afirmând că, inclusiv în mediul privat, se resimte lipsa unor profesionişti pe domeniul cultural.

"Nu poţi să determini oamenii să activeze în domeniul cultural, dacă ei au perspectiva unei salarizări la pământ. Şi atunci, chiar din perspectiva unor profesionişti care au investit resurse personale pentru dezvoltarea unui muzeu unicat în România (Muzeul Textilelor - n.r.), am primit confirmarea că salarizarea trebuie reaşezată complet în domeniul cultural", a completat Raluca Turcan.


Ministrul Culturii s-a aflat duminică în judeţul Hunedoara, unde a vizitat mai multe obiective culturale şi istorice.

Agerpres.ro 

Citește și: 

Termen nou în dosarul privind reabilitarea unor monumente istorice din Constanţa! S-a cerut audierea fostei conduceri a Direcției Județene pentru Cultură
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii