Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:51 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea „Proiectele finanțate prin Ministerul Dezvoltării prind contur în toată țara”

ro

02 Oct, 2023 20:31 1044 Marime text
  • Ministrul Adrian-Ioan Veștea s-a aflat astăzi, 2 octombrie 2023, într-o vizită de lucru în Mehedinți, unde s-a întâlnit cu autoritățile publice locale din județ, pentru a discuta despre proiectele implementate prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
 
Ministrul Adrian-Ioan Veștea s-a aflat astăzi, 2 octombrie 2023, într-o vizită de lucru în Mehedinți, unde s-a întâlnit cu autoritățile publice locale din județ, pentru a discuta despre proiectele implementate prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, transmite un comunicat din partea MDLPA.
 
De asemenea, ministrul dezvoltării a verificat stadiul lucrărilor unor proiecte finanțate de Ministerul Dezvoltării în municipiul Drobeta-Turnu Severin și în comuna Șimian.
 
Compania Națională de Investiții asigură peste 56 de milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea și extinderea bazinului de înot din Drobeta-Turnu Severin. Obiectivul, care va avea o suprafata desfășurată de  8.370 mp și 357 de locuri în gradene, va permite organizarea competițiilor sportive naționale și internaționale.
 
În comuna Șimian, prin Componenta 5 - Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență, Ministerul Dezvoltării investește 36.136.556,16 lei pentru reabilitarea energetică a unor clădiri rezidențiale multifamiliale, în suprafață totală de 37.496 mp.
 

„Continuăm să sprijinim autoritățile locale în implementarea investițiilor din domeniile de interes pentru cetățeni și mă bucur să constat că proiectele finanțate prin Ministerul Dezvoltării prind contur în toată țara”, a subliniat Adrian-Ioan Veștea.

 
Localitatea Șimian implementează și un proiect de înființare a unui sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în satele Șimian, Cerneți și Dedovița Nouă, în valoare totală de 55.343.489,52 lei, prin care 3.100 de gospodării vor fi conectate la rețeaua de alimentare cu gaze naturale.
 
Tot în Șimian, autoritățile locale au în vedere restaurarea a două monumente istorice - Cula Nistor, construită în jurul anului 1812, respectiv Cula lui Tudor Vladimirescu, construită, de asemenea, în anii 1800, a încheiat sursa citată.


Citește și:

Ministerul Dezvoltării: Aproape 800 de milioane de lei vor finanța 59 de noi proiecte de infrastructură și de consolidare a clădirilor cu risc seismic
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii