Ministrul Edcației Creşele, preluate în sistemul de educaţie. 15.000 de lei, costul standard per copil în creşă (video)
Ministrul Edcației: Creşele, preluate în sistemul de educaţie. 15.000 de lei, costul standard per copil în- Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 19 august, susținut de ministrul educației Sorin Cîmpeanu.
„Este o cerinţă de mulţi ani, a întregii societăţi, de definire a acestui cost standard per copil în creşă. Acest cost standard a fost stabilit la o valoare de 15.000 de lei pe copil, pentru cheltuieli salariale, la care se adaugă o componentă de 585 de lei pentru cheltuieli materiale", a transmis ministrul.
Sorin Cîmpeanu a atras atenţia asupra faptului că vor putea merge la creșă copiii de la zero la trei ani.
„Este puţin mai mult de dublu, pentru că este vorba în primul rând de grupe mai mici, la jumătate faţă de grupele din grădiniţă, şi este vorba de cerinţe speciale de îngrijire în acest domeniu antepreşcolar.
Din primele consultări a reieşit că în creşă vor putea merge copiii de la zero la trei ani, prin zero ani înţelegându-se vârsta de 11 luni, vârstă până la care am înţeles că este recomandat ca aceşti copii să stea împreună cu mamele", a precizat Sorin Cîmpeanu.
El a mai menţionat că acolo unde autorităţile locale nu iniţiază demersuri pentru preluarea totală în sistemul de educaţie, Ministerul Educaţiei va asigura cheltuielile salariale pentru componenta educaţională.
„Acolo unde autorităţile locale iniţiază solicitări de preluare, inclusiv a personalului în sistemul de educaţie, aceste creşe vor funcţiona pe lângă grădiniţe, sub personalitatea juridică a grădiniţelor, având în vedere nevoia de integrare a conceptului educaţiei timpurii, integrare între creşă şi grădiniţă.
Cu alte cuvinte, Ministerul Educaţiei asumă preluarea resursei umane, e vorba de educatori puericultori, inclusiv din perspectiva cheltuielilor salariale", a precizat acesta.
Sursă foto: captură video Facebook.com / Guvernul României
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp