Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:53 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Energiei, Virgil Popescu Gazele naturale din Marea Neagră vor începe să fie extrase peste cinci ani

ro

17 Dec, 2021 16:34 1794 Marime text
România ar putea deveni aproape independentă din punct de vedere energetic când Romgaz şi OMV Petrom vor începe să extragă primele cantităţi de gaze naturale din Marea Neagră, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu într-un interviu acordat EURACTIV.

Virgil Popescu a menșionat că este optimist că gazele naturale din Marea Neagră vor începe să fie extrase peste cinci ani, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an, chiar dacă o decizie finală de investiţii nu a fost luată încă, conform Agerpres.ro

"Dacă decizia de investiţii va fi luată anul următor, aşa cum îmi doresc, judecând după discuţiile pe care le-am avut cu Romgaz şi OMV Petrom, investiţiile ar dura 4-5 ani şi vom începe să extragem gaze în 2026", a spus Virgil Popescu.


Romgaz a anunţat recent că acţionarii săi au aprobat preluarea participaţiei deţinută de grupul american ExxonMobil la perimetrul Neptun Deep, care, potrivit unor estimări, ar conţine rezerve de gaze de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. Tranzacţia are nevoie de aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, însă Virgil Popescu speră că va fi aprobată în primele luni din 2022.

În urmă cu o săptămână, CEO-ul de la OMV Petrom, Christina Verchere, declara că aprobarea amendamentelor la Legea offshore până la finalul anului este vitală pentru ca gazele din blocul Neptun Deep să fie extrase.

"Dacă legea nu va fi modificată până la sfârşitul anului, acest lucru va întârzia decizia finală de investiţii pentru anul 2023", a subliniat Christina Verchere.


În interviul acordat Euractiv, Virgil Popescu s-a declarat optimist că modificările legislative vor fi adoptate rapid.

"Discutăm amendamentele la Legea offshore în coaliţie. În curând vom prezenta modificările în Parlament", a spus Virgil Popescu.


În ceea ce privește taxonomia UE privind investiţiile verzi, Virgil Popescu s-a declarat optimist că, atât energia nucleară, cât şi gazele naturale vor fi incluse pe lista investiţiilor verzi, dar a adăugat că şi o decizie negativă nu va modifica planurile României de a investi în gaze naturale.

România insistă însă pe includerea gazelor naturale şi energiei nucleare pe lista investiţiilor verzi pentru a-şi asigura investiţiile necesare, a spus Virgil Popescu. "Ar trimite un semnal pieţei că gazele naturale pot fi în continuare finanţate, că gazul natural amestecat cu hidrogenul poate fi în continuare finanţat. Este un semnal către investitori că pot continua cu investiţiile în acest segment", a apreciat ministrul Energiei.

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Facebook/Virgil Popescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii