Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:13 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Justiției În Registrul agresorilor sexuali sunt 65.000 de persoane înregistrate în România

ro

14 Oct, 2023 15:49 1016 Marime text
Foto: FacebookMinistrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Oradea, că în Registrul agresorilor sexuali sunt 65.000 de persoane înregistrate în România.

"Este pentru prima dată când se spune în spaţiul public numărul persoanelor care sunt în acest Registru. Este foarte important faptul că îi avem înregistraţi, identificaţi, pentru că ei au acum o serie de restricţii. Tot ce înseamnă instituţie din sistem de învăţământ, sănătate, protecţie socială, orice entitate publică şi privată, a cărei activitate presupune contactul direct cu copiii, cu persoanele vârstnice, cu persoanele cu dizabilităţi, înainte de a încheia un raport de muncă cu cineva trebuie să ceară de la cei care administrează Registrul acest certificat de integritate comportamentală", a declarat, pentru AGERPRES, Alina Gorghiu.

Potrivit acesteia, legea privind Registrul naţional automatizat ce se referă la persoanele care au comis infracţiuni sexuale a fost adoptată în anul 2019. De atunci, statul român a înregistrat 65.000 de agresori sexuali.

Ministrul Justiţiei a participat sâmbătă la întrunirea regională Nord-Vest a Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL), alături de secretarul general al PNL, Lucian Bode, de preşedinta OFL, Nicoleta Pauliuc (senator PNL), preşedinta OFL Bihor, Arina Moş (senator PNL), întâlnire la care au fost prezente 350 de participante, din judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Bihor.

Alina Gorghiu a vorbit despre câteva proiecte, începând cu extinderea ordinului de protecţie la orice faptă de violenţă, săvârşită de orice persoană din România, nu numai de membrii unei familii, despre Registrul traficanţilor de droguri, pe modelul registrului persoanelor care săvârşesc infracţiuni sexuale, şi, în premieră, a făcut cunoscut faptul că, în prezent, Registrul agresorilor sexuali a ajuns la numărul de 65.000 de persoane înregistrate.

"Cei înregistraţi ca agresori sexuali au o serie de restricţii, precum prezentarea periodică la organele de poliţie nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informaţii referitoare la profesia, meseria sau activitatea pe care o desfăşoară, mijloacele de existenţă, anunţă poliţia în cazul intenţiei efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 15 zile, sunt fotografiaţi anual etc", a precizat Alina Gorghiu. 


AGERPRES 

Citește și: 

Caz șocant la Mangalia! Un bărbat a întreținut raporturi sexuale cu doi copii de 7, respectiv 12 ani
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii