Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:12 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Mediului anunță lansarea sistemului de garanție-returnare. Iată cum funcționează (VIDEO)

ro

29 Nov, 2023 16:48 1059 Marime text
foto: Guvernul României Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță începerea implementării Sistemului Garanţie-Returnare. Acesta a făcut anunțul azi, 29 noiembrie. 

Ministrul a precizat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, că nouă din zece români au auzit de acest program.

"Începând de mâine, ambalajele cu logo aferent Sistemului Garanţie-Returnare vor fi purtătoare de garanţie. Cu alte cuvinte, ori de câte ori vom cumpăra o apă minerală sau plată, o băutură răcoritoare, o bere sau o sticlă cu vin - şi vom avea 7 miliarde de astfel de recipiente puse pe piaţă în fiecare an sau mai multe - cetăţenii vor plăti o garanţie de 50 de bani, pe care o vor recupera de îndată ce vor înapoia ambalajul gol, evident, fie la acelaşi magazin, fie la orice alt magazin din România, pentru că toate magazinele care pun pe piaţă astfel de băuturi vor fi totodată şi puncte de colectare", a punctat acesta. 

"Am învăţat din toate greşelile, din toate lucrurile care au funcţionat mai puţin, ţinând cont, totodată, de particularităţile statului român, de faptul că în România încă există un volum mare de băuturi care se comercializează în mediul rural, de faptul că din punct de vedere geografic, România prezintă anumite particularităţi. Însă din discuţiile pe care le-am avut cu producătorii, din discuţiile pe care le-am avut cu comercianţii, cu marile lanţuri de magazine şi cu mici comercianţi pe care i-am vizitat personal, m-am asigurat că lucrurile funcţionează, m-am asigurat că toată lumea ştie ce are de făcut, la fel cum sunt convins că românii aşteaptă cu nerăbdare acest program, pentru că el va transforma România din ţara depozitării în ţara reciclării", a  mai spus Fechet.




Citește și:

Constanța. Vești bune pentru locuitorii din cartierul Brătianu! Cum pot scăpa de deșeurile voluminoase
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii