Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Petre Daea, despre criza cerealelor. Ce măsuri vor fi luate în cazul cerealelor din Ucraina (VIDEO)

ro

21 Apr, 2023 13:30 1203 Marime text
FOTO: facebook/Ministerul AgriculturiiMijloacele de transport din Ucraina care tranzitează România vor fi sigilate la intrarea în ţară, chiar dacă acestea poartă deja un sigiliu, pentru a putea fi urmărite prin sistem şi confirmate la destinaţie, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la finalul discuţiilor cu omologul său din Ucraina, Mikola Solski, conform Agerpres.ro

El a precizat că au fost făcute lucruri importante în privinţa tranzitului de produse din Ucraina cu toţi specialiştii implicaţi, întrucât în această situaţie nu este responsabil doar ministrul Agriculturii, deşi a devenit "inamicul numărul unul, dar salvatorul situaţiei".

"În privinţa tranzitului am socotit a face câteva lucruri, zic eu extrem de importante şi pe care le-am lucrat ieri cu specialiştii. Astăzi se validează prin semnăturile miniştrilor cu responsabilităţi în domeniu, întrucât nu ministrul Agriculturii este responsabilul tuturor măsurilor care se impun în acest domeniu. Asta nu este o scuză ci un exemplu de implicare a ministrului Agriculturii în situaţii deosebite când are ţara, că am văzut că am devenit inamicul numărul unul, dar salvatorul situaţiei. În poziţia a 2-a mă aflu tot timpul, indiferent unde şi cât e de greu. Şi cu privire la transport am stabilit aşa: să punem un sigiliu, chiar dacă are sigiliu, mijlocului de transport, fie el feroviar, rutier şi dacă este posibil şi la barje să se procedeze la fel. Sigiliul respectiv pus peste sau alături de sigiliu care există este siguranţa noastră că îl putem urmări şi va fi urmărit prin sistem şi confirmat la destinaţie că a ajuns sub un sigiliu neviolat. Pe elementele de detaliu care sunt de control, pe rutier, trebuie văzut despre ce este vorba de către celelalte instituţii ale statului, ale Ministerului Administraţie şi Internelor, vă vom da acel material, acele măsuri sub semnătura miniştrilor, în aşa fel încât să fie cunoscute", a subliniat Petre Daea.


Oficialul de la Agricultură a precizat că România a luat măsuri şi în privinţa importurilor de cereale din Ucraina pe care omologul său le-a apreciat ca fiind "normale, corecte şi în consonanţă cu legislaţia europeană", respectiv prelevarea de probe în vamă, nu doar la destinaţie.

"În condiţiile în care România a rămas singura poartă de intrare pentru import, mă aştept şi ne aşteptăm ca să apară în România din dorinţa de a prelua produsele din Ucraina o cantitate mai mare ca până acum. Deci o situaţie mai dificilă pentru ţară, în condiţiile în care ceilalţi şi-au închis graniţele. Semnalul pe care l-a avut Slovacia cu privire la identificarea într-un lot de 1.500 tone de grâu a unei depăşiri a pesticidelor a fost un semnal de alertă pe care trebuie să îl procesăm ca atare. Astfel, în privinţa importului, am luat următoarele măsuri pe care le-am comunicat, iar Mikola le-a apreciat ca fiind normale, corecte, în consonanţă atenţie cu legislaţia europeană şi nu altfel, şi anume: să prelevăm probe în vamă. Aici sunt două aspecte: sunt birouri vamale în ţară şi acolo şi la frontieră. Pentru nevoia de a păstra fluidizarea traficului în aşa fel încât să facem două lucruri bune: să nu aglomerăm intrările în graniţă, dar să ne şi asigurăm că produsul respectiv este în regulă, până acum am procedat la determinarea sau la prelevarea de probe la destinaţia produsului. De data aceasta am considerat că este corect aşa. Aceasta este măsura pe care am luat-o privind produsele care se importă. Atunci când comisia va hotărî să se oprească importul, lucrurile acestea se subînţeleg că vor dispărea, întrucât nu mai este cazul la produsele respective. Evident că sunt o serie întreagă de produse care intră, vom vedea decizia şi aşteptăm", a explicat Petre Daea .


Nu în ultimul rând, cei doi miniştri au convenit să comunice săptămânal asupra cantităţilor de produse de import şi a celor ieşite în tranzit pentru a nu exista interpretări pe cifre.

"Am stabilit împreună cu Mikola să avem o comunicare săptămânală asupra cantităţilor de produse ieşite în tranzit, ca şi de altminteri şi de import, pentru a avea toate datele din toate părţile. Asta nu înseamnă că nu le-am avut până acum, dar să ne asigurăm că există această exactitate a datelor şi nu începem să interpretăm fiecare pe cifra care ne convine. Această comunicare o vom face în fiecare zi de luni cu datele la zi, de la începutul anului până la zi, şi apoi în fiecare săptămână cu datele pentru tranzit şi cât va fi import. O să dăm lămuriri şi elemente suplimentare, dar am socotit necesar să aşteptăm până în data de 25 (aprilie n.r.) să vedem ce hotărâre ia Comisia, după care ne vom întâlni din nou pentru a ne stabili o regulă, pe o durată lungă de timp, întrucât România şi Ucraina sunt ţări mari producătoare de cereale, au în apropiere soluţia, care este marea. N-avem de unde să ştim ce se întâmplă în continuare din punct de vedere militar, dar trebuie să ştim ce ne trebuie din punct de vedere alimentar", a subliniat Petre Daea.


Săptămâna viitoare, omologul ucrainean va veni din nou în România pentru o nouă rundă de discuţii pe acest subiect, a mai spus ministrul Agriculturii, care şi-a încheiat discursul cu o serie de mulţumiri şi urări de bun venit ministrului Mikola Solski.

"Şi săptămâna viitoare ne vom întâlni, vine Mikola tot aici. Eu îi mulţumesc şi vreau să apreciez dialogul de astăzi. Mikola, ai păşit pragul la prieteni prin privirile umezite de lacrimile durerii, ceea ce ne-a determinat să cântărim atent, exact, echilibrat, liniştit şi sigur un drum al colaborării, nu-i de azi pe mâine, e un drum al colaborării noastre. Acestea au fost elementele convenite împreună şi pe care am considerat să vi le transmit. Mikola a fost de acord să participe la această conferinţă de presă. Abia te-ai obişnuit, Mikola, data viitoare vom avea tot atât de multă presă, dacă nu şi mai multă. Dorinţa de a cunoaşte a presei este nelimitată, interpretarea este diferită, însă să rămână abordarea noastră comună, asta contează. Îţi mulţumesc Nicola, bine ai venit în România şi abia aştept să ne revedem. Eu plec la Bruxelles şi îţi comunic ce-am decis acolo şi vom fi tot timpul alături în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm. Nu-i uşor. Unii fug la greu, alţii rămân. E bine că nu fug toţi", i-a transmis Petre Daea omologului său.


La rândul său, Mikola Solski a mulţumit ministrului pentru " dialogul sincer şi constructiv" , iar poporului român pentru "susţinerea sinceră" pe care a simţit-o în ultimii doi ani.

"Situaţia în care ne aflăm acum necesită nişte hotărâri foarte rapide. Noi înţelegem că aceste hotărâri trebuie să fie confortabile pentru fermierii români şi pentru toată societatea românească. Săptămâna viitoare aşteptăm hotărârea Comisiei Europene şi cum deja a menţionat domnul ministru, noi vom avea încă o întâlnire. Şi mulţumesc sincer domnului ministru pentru înţelegere şi pentru răbdare. Este clar că nici noi, nici voi, nu am fost iniţiatorii acestei situaţii, pe care a provocat-o doar agresiunea Rusiei, dar noi trebuie să ajungem la o hotărâre. Încă o dată mulţumesc domnului ministru şi tuturor le mulţumesc pentru posibilitatea de a avea o discuţie în continuare şi de a găsi o soluţie", a concluzionat ministrul Agriculturii din Ucraina, Mikola Solski.



 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii