Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Sorin Grindeanu Restricțiile pe podul peste Brațul Borcea, prelungite. Specialiştii au descoperit probleme la structură

ro

19 Apr, 2022 16:16 1572 Marime text
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Foto: ZIUA de ConstanțaMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a susținut astăzi, în Portul Constanța o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit și despre restricţiile rutiere de pe podul de peste brațul Borcea. 

Ministrul Grindeanu a precizat că restricțiile nu vor fi ridicate în această săptămână, aşa cum era programat.

Restricțiile vor fi prelungite deoarece specialiştii au descoperit probleme la structură şi este nevoie de lucrări mai ample decât era planificarea iniţială.

Grindeanu a menționat că aceste lucrări vor fi oprite înainte de începerea sezonului estival. 

“S-au găsit probleme în momentul când au decopertat. Chiar vorbeam cu domnul preşedinte venind încoace, în momentul în care au decoperat au găsit probleme de structură, probleme mai grave decât se aşteptau şi de aceea nu s-a putut respecta. Se lucrează, inclusiv azi dimineaţă. Acum poate aveau informaţii că se trece pe acolo, dar se lucrează. În momentul în care s-a decopertat şi s-a văzut structura şi au dat seama că este nevoie de lucrări mai ample faţă de cât şi-au planificat iniţial (...) Trebuia să fie restricţia până în Paşti, din ce mi-au spus va mai dura probabil şi pe parcursul lunii mai, o  săptămână, două, din informaţiile pe care ni le-au transmis. În mod cert sezonul, când începe normal sezonul, dau la o parte 1 Mai, nu vor mai fi restricţii”, a precizat ministrul Transporturilor. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii