LIVE. Ministrul Sorin Grindeanu, vizită de verificare în Portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Jul, 2022 16:10
ZIUA de Constanta
2362
Marime text
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu verifică lucrările la liniile de cale ferată din Portul Constanța.
Potrivit unui comunicat al CN APMC, ministrul Sorin Grindeanu va verifica de la ora 16.00 lucrările la liniile de cale ferată din Portul Constanța și la parcările pentru autocamioane din această zonă.
Ministrul susține, totodată, o conferință de presă la sediul CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
"Am încheiat o vizită împreună cu domnul director Goidea, cu directorul Maer si Vizant. Am fost sa merg si cum decurg lucrările pe cele 35 de linii. Sunt două companii care au câștigat această primă etapă de 35 de linii. Una dintre ele a trecut de jumătate din progres, ceea ce înseamnă de acum o lună și jumătate - ma face optimist ca cel puțin jumătate din aceste linii reabilitate vor fi terminate. Celălalt este un constructor serios si va veni din urmă. E undeva la 30-40 la sută. Faza a doua a acestui proiect - diferenta de 60 de linii a avut termen luna această. Tot aceste companii au depus oferte si vom vedea câștigătorii", a spus ministrul Sorin Grindeanu
El a mai spus că trebuie sa existe un sistem integrat al tirurilor digitalizate pentru a putea fi urmarit. "Știau că trebuie sa le facă cei de aici. Gestiunea si fluxul vor fi mult mai bune. O să am și o discuție cu domnul director de la Oil Terminal pentru a vedea modul in care se desfășoară fluxul de garnituri de tren in companie pentru a exista unul optim, sa fie asigurat necesarul pentru piața internă. Eu nu tin seama de zvonuri care vin despre acest posibil El Dorado apărut cu izbucnirea conflictului din Ucraina cu preturi mari de toate tipurile, cu anumite prioritati pe zona CFR, naval si rutier. Nu e rolul meu ca ministru al transporturilor sa vad daca se depășește un anumit cadru legal. Dar e rolul meu sa spun urmatorul lucru - îmi doresc si asa e normal ca, in primul rand, tot ceea ce înseamnă necesarul si schimburile de marfuri sa fie asigurate pentru necesarul autohton" a mai spus Grindeanu.
"Eu cred că statul român a arătat in aceste 6 luni că este alături, ca ajută, dar asta nu înseamnă ca face aceste lucruri in detrimentul necesităților noastre. O sa am o discuție si cu ministrul Virgil Popescu si cu reprezentanții Oil Terminal si CFR ca fluxul sa fie unul optim", a adaugat ministrul.
Grindeanu a subliniat că dorește o absorbție mai mare a fondurilor europene pentru proiectele navale.
Cel mai important proiect naval este Fast Danube, care trebuie depus in octombrie sau noiembrie 2022.
"Noi am terminat studiul de fezabilitate, colegii de la sud de Dunăre nu. Sper sa termine studiile pentru a depune proiectul. Dincolo de operatiunile anuale de dragare a Dunării, acest proiect rezolva navigabilitatea Dunarii pe tot parcursul anului, pe o perioada mai lungă ", a spus Sorin Grindeanu
"Sunt 100 la sută de acord cu ceea ce a declarat domnul președinte Klaus Iohannis", a subliniat ministrul transporturilor cu privire la declarațiile făcute de președintele Viktor Orban.
O veste bună!
"Astăzi am primit si o veste bună. A fost desemnat primul câștigător pentru primul proiect PNRR - tronsonul de la Caransebeș", a mai spus ministrul transporturilor.
ARSVOM rămâne la Ministerul Transporturilor
Legat de situația ARSVOM, ministrul a raspuns la întrebările legate de soarta instituției. "A plecat careva?", a întrebat ironic Grindeanu.
Apoi după un schimb de replici cu jurnaliștii, ministrul a precizat clar că ARSVOM va rămâne la Ministerul Transporturilor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii