Când încep înscrierile pentru noua ediție Rabla pentru electrocasnice. Anunțul ministrului Mediului (VIDEO)
Când încep înscrierile pentru noua ediție Rabla pentru electrocasnice. Anunțul ministrului Mediului (VIDEO)
18 Nov, 2021 15:42
ZIUA de Constanta
1741
Marime text
- Ministrul Tánczos Barna prezintă calendarul de funcționare al programului Rabla pentru Electrocasnice - ediția de sărbători.
- Începând de vineri, 19 noiembrie, ora 10:00, persoanele fizice au la dispoziție 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică.
Ministrul Tánczos Barna prezintă calendarul de funcționare al programului Rabla pentru Electrocasnice - ediția de sărbători.
Începând de vineri, 19 noiembrie, ora 10:00, persoanele fizice au la dispoziție 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică.
Toți cei interesați să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să își creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veți putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape.
În cazul în care aveți deja un cont de utilizator, creat în prima ediție de anul acesta a programului, nu trebuie să vă creați alt cont, ci doar să vă autentificați utilizând adresa de e-mail și parola setată de dumneavoastră. În cazul în care ați uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând pașii descriși în aplicația informatică
Calendarul complet al programului Rabla Electrocasnice, ediția decembrie 2021
Etapa de înregistrare a beneficiarilor: 19 noiembrie, ora 10:00 – 25 noiembrie, ora 23:59;
- Prima etapă de oferire a voucherelor: 25 noiembrie, ora 10:00 – 2 decembrie, ora 23:59.
Buget: 14.000.000 de lei;
- A doua etapă de oferire a voucherelor: 3 decembrie, ora 10:00 – 9 decembrie, ora 23:59.
Buget alocat: 14:000.000 de lei;
- A treia etapă de oferire a voucherelor: 10 decembrie, ora 10:00 – 16 decembrie, ora 23:59.
Oficial de la Ministerul Mediului
O nouă sesiune a programului Rabla pentru Electrocasnice va începe în decembrie; Prin PNRR, România are la dispoziție un miliard de euro pentru dezvoltarea sistemelor de apă şi canalizare şi peste 600 de milioane de euro pentru împăduriri Ministul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, a susținut astăzi o conferință de presă, alături de președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Lóránd-Árpád FÜLÖP, în cadrul căreia au fost prezentate programele derulate prin AFM.
De asemenea, ministrul a vorbit și despre componenta verde din Planul Național de Redresare și Reziliență. Astfel, demnitarul a anunțat că programul Rabla pentru Electrocasnice va beneficia de o nouă sesiune în luna decembrie, din bugetul de 34 de milioane de lei rămas la dispoziție. Noutatea acestei sesiuni este introducerea a două noi clase pentru televizoare - se vor putea cumpăra televizoare având cel puțin noua clasă energetică G - precum și introducerea unei prevederi clare cu privire la caracterul netransmisibil al voucherelor.
Echipamentele incluse în program și voucherele aferente fiecărui echipament sunt:
-400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
-400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
-400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
-400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
-400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G;
-400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
-200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
-500 de lei pentru laptopuri;
-300 de lei pentru tablete.
De asemenea, până la sfârșitul acestui an, vor mai fi lansate alte trei programe de finanțare: unul pentru instalarea de staţii de încărcare pentru maşinile electrice în localități, altul care prevede instalarea de panouri fotovoltaice pentru locuințe unifamiliale şi un program dedicat construcției pistelor de biciclete.
În ceea ce privește componenta verde din PNRR, demnitarul a declarat: „Managementul apei este un domeniu foarte important, vom avea peste 1 miliard de euro buget pentru dezvoltarea sistemelor de apă şi canalizare în România. Avem infrigement la acest capitol şi trebuie să avem rezultate concrete, să demonstrăm Comisiei că suntem în măsură să tratăm aceste probleme aşa cum trebuie.
A doua componentă, la fel de importantă, este partea de protecţie a biodiversităţii, aici vom avea peste 600 de milioane pentru împăduriri şi sute de milioane pentru biodiversitate, pentru planuri de management, pentru refacere de habitat, pentru protejarea pajiştilor cu înaltă valoare genetică”, a declarat ministrul Barna Tánczos.
De asemenea, ministrul a precizat că și domeniul deșeurilor va beneficia de investiții prin PNRR: „Managementul deşeurilor, a treia componentă care beneficiază de fonduri atât pentru platformele depozitare voluntară a deşeurilor nemenajere, adică cele care nu se ridică de către firmele de salubrizare şi aici vom avea peste 500 de primării care vor putea beneficia de finanţare pentru a realiza asemenea platforme şi vom finanţa, de asemenea, 15 platforme mari pentru zonele urbane, acolo unde pot fi depozitate deşeurile din construcţii, deşeurile de metal, de plastic, de lemn, cauciucurile, deşeurile periculoase, toate deşeurile care ulterior pot ajunge la reciclare şi pot reintra în circuitul economic”.
Sursa foto-video: Facebook/ Tánczos Barna
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii