Ministrul Tîlvăr, în SUA "Este nevoie urgentă de o strategie pentru Marea Neagră"
Ministrul Tîlvăr, în SUA: "Este nevoie urgentă de o strategie pentru Marea Neagră"Vizita în SUA reprezintă o reconfirmare a relațiilor excelente pe dimensiunea de apărare în cadrul Parteneriatului Strategic româno-american şi, totodată, o nouă oportunitate pentru discutarea principalelor teme de interes comun. În acest sens, agenda de discuții a celor doi oficiali s-a axat pe subiecte legate de evoluțiile situației regionale de securitate în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, cu accent pe modalități concrete de consolidare a cooperării militare bilaterale, aprofundarea cooperării la Marea Neagră, continuarea prezenței forțelor armate ale SUA în România și în regiunea Mării Negre, respectiv contribuția la postura aliată de descurajare şi apărare pe flancul estic.
În cadrul discuțiilor, demnitarul român a punctat relațiile excelente pe dimensiunea de apărare, în cadrul extins al Parteneriatului Strategic Româno-American.
În ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina, ministrul apărării naționale a evidențiat eforturile României, alături de cele ale comunității statelor democratice.„Vizita mea în Statele Unite vine într-un moment simbolic, când celebrăm 30 de ani de Parteneriat cu Statul Alabama, un pilon important în drumul către dezvoltarea unei relații excelente de Parteneriat Strategic. Alături de consolidarea profilului României în cadrul Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene, aprofundarea și extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă o componentă importantă a politicii externe și de securitate a țării noastre”, a transmis ministrul Tîlvăr la debutul întrevederii.
Oficialul român s-a referit și la situația de securitate regională și aprofundarea cooperării, apreciind că este nevoie de o strategie la Marea Neagră, precum și de o consolidare a prezenței aliate în această regiune și implicit în România. În context, a adresat mulțumiri Statelor Unite pentru contribuția consistentă cu forțe și capabilități dislocate pe flancul estic al Alianței, inclusiv în România.„Salut rezultatele deosebite obținute pe palierul sprijinului pentru Ucraina sub conducerea secretarului american al apărării, Lloyd Austin, în cadrul Grupului de Contact în domeniul apărării. România, în calitatea sa de stat membru UE și NATO, a acordat sprijin multidimensional pentru Ucraina și va continua să facă acest lucru atât timp cât va fi nevoie ”, a adăugat oficialul român.
În perspectiva Summit-ului NATO de la Vilnius, din iulie 2023, oficialul român a menționat necesitatea implementării deciziilor adoptate în cadrul Summit-ului NATO de la Madrid, de anul trecut, adoptarea unor decizii consistente privind securitatea la Marea Neagră, precum și identificarea unor măsuri concrete pentru sprijinul Ucrainei și partenerilor din regiune, precum Republicii Moldova.
„Credem că este nevoie urgentă de o strategie cuprinzătoare, multi-domeniu, pentru Marea Neagră, sub coordonarea SUA, care să implice actori-cheie din regiune. Acest lucru va crea o politică mai solidă, construită în jurul prezenței consecvente și persistente a SUA și a NATO și a unui leadership activ al SUA în regiune. Prezența robustă a forțelor SUA în România, suplimentată anul trecut cu Brigada 2 Infanterie, sub comanda Diviziei 101 Aeropurtate este o altă dovadă de solidaritate a ceea ce înseamnă angajamentul Statelor Unite pentru securitatea la Marea Neagră” , a afirmat ministrul apărării
„România este astăzi un aliat solid, de încredere, un stat care demonstrează ambiție, voință politică, precum și capacitatea de a contribui concret și credibil la implementarea priorităților comune, de viitor, inclusiv prin asumarea fermă a rolului de furnizor de securitate în regiunea Mării Negre”, a mai precizat ministrul Angel Tîlvăr.
Vizita oficialului român marchează celebrarea a 30 de ani de la semnarea parteneriatului dintre Forțele Armate Române și Garda Națională a Statului Alabama. În acest context, ministrul apărării naționale va avea o serie de întrevederi, în Washington DC și în statul Alabama, cu oficiali americani din cadrul Departamentului Apărării, Consiliului Național de Securitate, cu Guvernatorul statului Alabama și membri ai Congresului, precum și cu reprezentanți ai unor institute de cercetare și analiză renumite în sfera studiilor de securitate. De asemenea, va participa la evenimente organizate pentru a marca cei 30 de ani de parteneriat cu Garda Națională din Alabama, în Montgomery.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp