Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:02 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Transporturilor a făcut anunțul ARSVOM va fi desființată. Cine va prelua atribuțiile

ro

04 Jul, 2021 12:12 2265 Marime text
  • Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, duminică, faptul că Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare va fi desființată.
Declarația ministrului a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din Timișoara.

”Vreau să salut acţiunea procurorilor cred şi am crezut întotdeuna că puterile statului trebuie să îşi facă fiecare treaba, noi putem să mergem până la un punct.

Chiar la acea Agenţie de Salvare a Vieţii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de  achiziţii”, a declarat Cătălin Drulă.

Agenţia va fi desfiinţată, iar atribuţiile acesteia vor fi preluate de IGSU
 

”Am un anunţ de făcut, această Agenţie va fi desfiinţată. Am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul. Atribuţiile sale vor fi preluate de IGSU pentru că, de fapt, nici nu îşi avea neapărat rostul, iar prin felul în care au reacţionat, în fine, e un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competenţă grave, vom desfiinţa această Agenţie”, a precizat Cătălin Drulă.

Amintim că, în dosarul 4971/118/2021 înregistrat la data de 30 iunie la Tribunalul Constanța, având ca obiect  „luarea măsurii arestării preventive propusă de DNA/DIICOT (art.223 NCPP)”, în care inculpați sunt Manole Daniel, Ogrinji Petru, Antohi Cristian, și Iorga Valeriu, a fost înregistrată o primă contestație.  

Aceasta a fost făcută de Ogrinji Petru.

Reamintim că toți cei amintiți mai sus fac parte din celebrul dosar, de acum, ARSVOM Constanța, totți fiind plasați de Tribunalul Constanța, în arest la domiciliu.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Dosarul ARSVOM Constanța. S-a înregistrat o primă contestație față de hotărârea instanței

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii