Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:57 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Minivacanţă de Ziua Unirii Principatelor Române Recomandările polițiștilor pentru a evita evenimente neplăcute

ro

24 Jan, 2020 08:51 1470 Marime text
Poliţiştii sunt la datorie și acționează pentru fluidizarea și monitorizarea traficului, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente grave, pentru cei care călătoresc în minivacanţa prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române.

Se recomandă să conduceți cu atenție și prudență și să respectați indicațiile polițiștilor din teren!

În cazul în care plecaţi de la domiciliu, evitați să vă anunțați plecarea de acasă și, mai ales, prin postări pe site-urile de socializare.

Rugaţi un vecin sau o persoană de încredere să vă supravegheze locuinţa. Încuiaţi toate uşile şi geamurile, chiar şi atunci când plecaţi pentru câteva minute.

 Înainte de a porni la drum, interesați-vă de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgeți şi pregătiți-vă autovehiculul pentru drum (plinul de combustibil, lopată, sac cu nisip, etc.).

Totodată, recomandăm tuturor participanţilor la trafic să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Astfel, când partea carosabila este umedă ori acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau drumul este din piatră cubică, trebuie să circulați cu viteză redusă.

De asemenea, se recomandă respectarea prevederilor legale şi în principal, pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, nu depăşiți coloana oprită la semafor și evitați oprirea ori staţionarea neregulamentară.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare. De asemenea, traversarea străzii să fie făcută pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunteți siguri că intenţia dumneavoastră de a traversa a fost observată de către şoferi.      


Pe durata sejurului, nu vă lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. De asemenea, evitaţi taxiurile fără însemne de firmă sau fără aparate de taxare.

La întoarcere, nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri. Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!

 
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii