Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:16 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MIPE Cardurile sociale, alimentate cu 250 de lei, cea de-a VII-a tranșă a ajutorului pentru alimente și mese calde

ro

15 Jun, 2023 15:43 1441 Marime text
Sursa foto: MIPEMinisterul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat astăzi suma de 590.001.500 lei pentru alimentarea a 2.360.006 carduri sociale, aceasta fiind cea de-a VII-a tranșă a ajutorului pentru alimente și mese calde acordat persoanelor vulnerabile, prin intermediul programului ”Sprijin pentru România”.

Conform listelor cu persoanele eligibile transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pentru alți 106.950 noi beneficiari urmează a fi emise carduri ce vor fi alimentate ulterior livrării acestora către destinatarii finali, prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română.

„Mă bucur că în ultima zi la MIPE am reușit să oferim un nou ajutor pentru 2,46 milioane de români. Programul Sprijin pentru România, prin intermediul căruia persoanele vulnerabile au primit sprijin pentru alimente și mese calde, funcționează deja de un an, timp în care pe carduri au fost virate șapte tranșe în valoare de 250 lei. Până la finalul acestui an vor mai fi acordate alte trei tranșe, conform mecanismului pe care l-am implementat, monitorizat și îmbunătățit pe parcursul ultimului an, cu sprijinul MMSS și al Poștei Române. Faptul că această măsură și altele similare – vouchere educaționale, sprijin pentru mame, pachete alimentare pentru persoanele dezavantajate – sunt incluse în Programul Incluziune și Demnitate Socială și vor fi finanțate în perioada de programare 2021 – 2027 este în acord atât cu nevoile concrete pe care e au persoanele vulnerabile din România, cât și cu principiile europene privind incluziunea socială care ghidează măsurile în domeniu aplicabile în statele membre”, a declarat Marcel Boloș.

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:
  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei și se acordă o dată la două luni. Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.

 Citește și: 

Peste 1,5 milioane de familii au achitat facturi prin cardurile de energie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii