Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:41 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mişcarea „Corupţia ucide“ ameninţă cu proteste naţionale dacă Guvernul nu va renunţa definitiv la „legea graţierii“

ro

19 Jan, 2017 00:00 1928 Marime text
Mii de utilizatori ai reţelei Facebook şi-au anunţat participarea la mitinguri organizate de Mişcarea „Corupţia ucide“, ce vor avea loc în mai multe oraşe din ţară, fiind îndreptate împotriva modificărilor aduse de Guvern legislaţiei penale.
 
„Acesta este un eveniment făcut în urma declaraţiilor repetate şi semnalelor privind posibila graţiere a unor fapte grave de corupţie. Data este relativă şi va fi schimbată pentru prima zi în care Guvernul ar pune în aplicare intenţiile respective“, spun organizatorii mişcării „Corupţia ucide“.
 
Protestul a fost anunţat în urma semnalelor potrivit cărora ieri Guvernul urma să aducă modificări esenţiale legislaţiei penale prin ordonanţă de urgenţă.
 
Într-o declaraţie făcută ieri-dimineaţă, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că propunerile de modificare a legii penale nu vor figura pe agenda discuţiilor cabinetului Grindeanu. De altfel, Iohannis a participat la şedinţa de Guvern tocmai pentru a bloca modificări ale legislaţiei făcute în pripă, fără proceduri transparente.
 
Şeful statului a precizat că premierul s-a angajat „să nu bage peste noapte graţierea şi amnistia în nicio şedinţă de Guvern“, ci mai întâi să le pună în dezbatere publică. Pe agenda şedinţei de ieri nu s-a regăsit legea graţierii.

Ce acuză organizatorii mitingurilor? 

Iniţiatorii mişcării susţin că: „Vor putea fi graţiate pedepse şi dezincriminate fapte fără dezbatere publică (2.200 de dosare DNA sunt, de exemplu, pentru abuzul în serviciu, vizat de ordonanţă). Totul, fără consultarea CSM“.
 
Există temeri că România se va întoarce la situaţia din trecut. „Acum mulţi ani nu existau politicieni anchetaţi sau condamnaţi. Dacă erai un amărât mort de foame care fură o pâine, riscai ani de puşcărie. Dacă erai parlamentar şi furai organizat un hotel, o fabrică sau primeai un milion de dolari mită, riscul era aproape zero“.
 
„Suntem, după nişte ani de greoaie evoluţie, în punctul în care ne putem întoarce în timp. Evoluţia nu e garantată, ea poate fi ştearsă cu o simplă ordonanţă de urgenţă semnată de câteva marionete ale unor partide şi grupuri organizate ajunse la putere“.
 
„Toată munca unor procurori, judecători, ONG-uri independente poate fi aruncată la gunoi. Averile inculpaţilor, mare parte luate din buzunarul vostru, vor rămâne automat în buzunarul lor“, spun protestatarii.

 
De asemenea, membrii mişcării se plâng că „au fost anulate câteva reforme care aveau legătură directă cu viitorul nostru, cum ar fi în Învăţământ sau reforma din Sănătate, începută de ministrul Vlad Voiculescu“. „Instituţii precum CNA sau Avocatul Poporului sunt total subordonate şi funcţionează doar pentru interesele lor (n.r. ale politicienilor)“, spun ei.
 
Grupul, care are o platformă şi la Constanţa, a fost înfiinţat după incendiul din clubul Colectiv, soldat cu moartea a 64 de persoane, în semn de protest faţă de corupţia şi incompetenţa ce domnesc în structurile statului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii