Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:32 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Misiunea pompierilor români în Franța s-a încheiat (FOTO)

ro

01 Sep, 2023 08:47 1093 Marime text


Toți cei 60 de salvatori români, care în cea de-a doua jumătate a lunii august i-au sprijinit pe omologii francezi, au început astăzi deplasarea către România.

20 dintre pompieri, dislocați în insula Corsica, s-au întors în țară cu două aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române - Ministerul Apărării Naționale, informează IGSU. 

Alți 40 de salvatori, care au avut baza de operații stabilită la Școala Națională Superioară de Ofițeri de Pompieri - ENSOSP din orașul Aix-en-Provence, au început deplasarea în această dimineață, pe cale terestră, împreună cu mijloacele tehnice dislocate pe teritoriul Francez.

Reamintim faptul că, începând cu data de 30 iulie 2023, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a participat cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților franceze în gestionarea acestui tip de risc.


foto: IGSU 


Citește și:


Misiunile modulului național de stins incendii continuă și astăzi în Grecia (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii