Miss Diaspora 2009 este din Canada si a locuit cu eschimosii (galerie foto)
Miss Diaspora 2009 este din Canada si a locuit cu eschimosii (galerie foto)„Callatis Eco Show", spectacolul de sâmbătă, din cadrul „Callatis"-ului, i-a reunit pe scena din Portul Turistic Mangalia pe Mihai Trăistariu, Ana Lesko, Animal X, Vunk, Hora, Delia, Celia, Corina, Bere Gratis, Hara, Blaxy Girls. În cadrul recitalului a venit în faţa spectatorilor din sudul litoralului Fun Factory.
„Callatis Eco Show" s-a dorit, totodată, şi o lansare a unei campanii ecologice la Mangalia, „imnul" acesteia fiind desemnată melodia trupei Hara, „Spune". Fetele de la Blaxy Girls au fost supărate nevoie mare că sonorizarea nu le-a permis „să dea totul", fiind surprinse cu ochii în lacrimi imediat după spectacol. Corina a purtat o rochiţă simplă şi o mască, Celia a venit în culise - cum altfel? - cu a sa geantă Luis Vuitton ce îl conţinea pe căţeluşul Ask, supărat de zgomotul de pe scoică, iar Delia a optat pentru un look provocator, accesorizat cu o pereche de ochelari de soare ce au împiedicat-o să vadă la doi paşi. „Miss Diaspora", concursul frumuseţii româneşti de peste hotare, a fost prezentat de Adrian Enache şi Irininis Miricioiu. Pe scenă, alături de concurentele care au trebuit să facă dovada că nu sunt numai frumoase, ci şi inteligente şi talentate, au urcat Costi Ioniţă&Andreea&Lennox Brown (Sahara), Ro-Mania, Distinto, Tony&Cross, Bandidos. Şi-au făcut debutul la „Callatis" trupele Quentin (Belgia), Roller Sis, dar şi un cuplu extrem de tânăr, demult celebru nu doar la Mangalia, ci şi în ţară, dar mai ales peste hotare. Este vorba despre soprana Luminiţa Andrei şi tenorul Cătălin Mustaţă, un cuplu pe scenă, dar şi în viaţa de zi cu zi.
Mangalia, curată şi cu discoteci
Enache nu a stat locului nici două secunde, iar Irininis a purtat o rochie verde, strălucitoare, marca Botezatu. Cătălin a fost, de altfel, şi preşedintele juriului care a desemnat-o pe cea mai frumoasă româncă stabilită peste hotare. Fetele, 19 la număr, au avut de trecut o serie de probe. Prima - rochia de seară. A doua - „ce ar face pentru îmbunătăţirea turismului la mare?". Răspunsuri naive sau, dimpotrivă, foarte inteligente, care ar face-o invidioasă pe ministrul Turismului, Elena Udrea, absentă anul acesta de la „Callatis". Fetele ar face (la Mangalia, după cum s-au exprimat) „străzi mai late, parcări, parcuri de distracţie, discoteci în aer liber, ar reduce preţurile şi ar curăţa oraşul". La proba „individuală", cea în care fiecare concurentă a trebuit să îşi dovedească îndemânarea sau aptitudinile, am văzut dansuri din buric, salsa, demonstraţii de Tae Kwan Do sau dansuri... cu băţul!
Cristina Rădulescu, directorul „Actualităţii Româneşti", a oferit premiul de popularitate Alexandrei Maria Tacu, din Canada. Tânăra a obţinut titlul de cea mai populară concurentă în urma votului exprimat pe site-ul „Miss Diaspora" (23.706 puncte din 2.604 voturi). Premiul al III-lea a fost împărţit de Marcie Streza (USA) şi Georgiana Irma Piţiligă (Spania), iar premiul al al II-lea i-a revenit Alinei Stoiadin (Australia).
Titlul de „Miss Diaspora" a fost acordat aceleiaşi Alexandra Maria Tacu, din Canada. Tânăra are 17 ani, s-a născut la Montreal, unde a crescut până la 17 ani. Ulterior s-a mutat, pentru o perioadă, în nordul Canadei, lângă Oceanul Arctic, unde, spune ea, a trăit printre eschimoşi şi unde vara era lumină tot timpul, iar iarna numai două ore pe zi. Este în clasa a XI-a şi are centură neagră la Tae Kwan Do. Este în echipa de volei a şcolii şi pleacă în multe cantonamente. Citeşte mult şi cunoaşte trei limbi: româna, franceza şi engleza.
Duminică seară, pe scena din Portul Mangaliei, a fost „Callatis Fiesta" şi a adus spectatorilor ritmurile latino, alături de Loredana, Smiley, Puya, Lavinia, Montuga, DJ Rino&Silvia, Chichannos, Sylvie, Rock On, Cristina Rus, Alb Negru, Giulia&Essentza. Totodată, a avut loc şi avanpremiera music-hall-ului „Dracula in love", cu Adrian Enache, Anika (Rednex) şi Răzvan di Stefano. Ediţia din acest an a fost, de departe, una de criză şi... în criză. Au lipsit „Dopo Festivalul" (emisiunile care se doreau o prelungire a spectacolelor de pe scenă), dar şi orele rezonabile pentru montarea dalelor pe Aleea Stelelor de Mare. Aleea a fost „îmbogăţită" mult după miezul nopţii, privându-i pe turişti de a se întâlni cu artiştii ce şi-au lăsat numele gravate în piatră. Comerţul ambulant a devenit literă de lege la „Callatis". Balcalnicul - fum de mici şi de cârnaţi, bere la dozator la fiecare pas, seminţe sparte în capul vecinilor de gradenă - a făcut din ediţia de anul acesta a manifestării un talcioc de prost gust. Turismul „european"... altădată. La capitolul „european", se pare că fraţilor Micula nu le merge bine nici măcar când sunt sponsori. Pe ecranele ce afişau susţinătorii festivalului, firma acestora a apărut cu o crasă greşeală de redactare, European Drinks devenind „European Drincks". Dacă aglomeraţia din port nu mai lăsa loc de comentarii, fiecare dintre turişti şi localnici fiind resemnaţi cu acest stil de a viziona spectacolul, nu acelaşi lucru se poate spune despre artiştii ce au cântat în ultimele nopţi.
{mos_ri:callatis}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Georgiana 31 Aug, 2009 20:53 hahahaha...mare e prostia omeneasca...am luat locul 3 si eu nu stiam...ziarele din romania ... tot asa au ramas ...informati-va inainte de a face un articol de genul acesta. Castigatoarea de pe locul 3 este Georgiana Mitrica (Belgia) pe acelasi loc cu Marcie Streza (SUA)
- anonim 23 Aug, 2009 18:51 Fetele nu sint vinovate deloc toate au fost frumoase in felul lor de viina e sistemul care a ramas tot asa (spagal) iar viina cea mare e a domnului Cornel Diaconu presedintele acestei organizati ca inca mai lasa sa se inimple asa iar fetelor lea promis de la inceput premii in Euro locul 1- 3000 euro locul 2- 1500 euro iar locul 3- 700 euro ca pina la urma sa le dea niste amariti de roni ca nu siau scos fetele nici macar drumulpina acolo si lea tinut numai in camere la hotel nau avut bani sa le duca in excursii au mai scris ca leau dus la un saloon Spa pt tratamente faciale dar au uitat sa spuna ca lea aratat doar cum arata saloonul ca lor nu lea facut nici un tratament organizarea a fost de toata jena lea dus la Discoteca si lea pus pe fete sasi plateasca bauturile sa le fie rusine la organizatori
- Marius 18 Aug, 2009 09:08 www.miesila.ro
- Georgeta 17 Aug, 2009 19:49 Am urmarit evolutia fetelor la TVR2 si intr-adevar n-am vazut nimic senzational la pustoaica din Canada. Citind si contestatiile care apar pe internet, inclin sa cred din ce in ce mai mult ca totul a fost regizat si ca titlul de Miss Diaspora 2009 a fost acordat inaintea sosirii candidatelor la Festivalul Callatis. Chiar daca parintii fetei si-au dorit mult sa aiba o Miss in familie, asta nu inseamna c-ar fi trebuit sa faca absolut orice pentru a-i asigura victoria ficei. Sa nu uitam ca micuta canadianca a castigat ambele premii posibile: locul 1 (mai mult sau mai putin meritat) si premiul de popularitate, in urma votarii pe internet. Am urmarit si eu evolutia pe internet a voturilor si mi se pare mai mult decat "surprinzatoare" pentru canadianca. Se pare ca, in ultima ora a concursului micuta canadianca ar fi primit un numar de voturi qvasi-imposibil de realizat in conditii normale "de presiune si temperatura". Mare pacat pentru toate celelalte concurente, sa ia contact cu viata dura a PILELOR, RELATIILOR si CUNOSTINTELOR (PCR), inca de la virste asa de fragede. Vreau sa ma fac bine inteleasa, nu este de condamnat micuta canadianca, ci parintii si rudele acesteia care i-au facilitat o victorie nemeritata.
- George 17 Aug, 2009 15:58 Aia din Canada umbla cu smecherii...
- Un grup de studenti!!! 17 Aug, 2009 12:52 Casitgatoarea (?) concursului miss diaspora a fost sptijinita pentru premiul de popularitate prin frauda electronica masiva. In ultima zi de votare, cu numai o ora si jumatate inaintea incheierii votarii electronice, candidata din Canada (Alexandra Maria Tarcu) se situa pe locul 2 cu 18500 puncte, leader de facto fiind candidata nr. 14 din Spania - Georgiana Irma Pitiliga cu 19600 punte. Intre orele 19:30 si 19:40 (deci in numai 10 minute), candidata din Canada a fost "hranita" in mod fraudulos cu peste 3000 de puncte (echivalentul a 300 de voturi obtinute cu nota maxima). S-a dorit ca nr. 5 al concursului sa obtina toate premiile posibile, astfel incat aceasta a obtinut nu numai premiul nr.1 - devenind miss diaspora (???) dar si premiul de popularitate datorat numarului maxim de puncte obtinute in urma unor fraude electronice masive. din pacate, numai in tara noastra se pot intampla astfel de "ciudatenii". De ce n-o fi primit si celelalte doua premii - locurile 2 si 3, ca doar e vorba de bani nu? Ne intrebam ce-o fi in sufletele candidatelor Alina Stoiadin (Australia), Liliana Popa (Belgia) si Georgiana Irma Pitiliga (Spania) care ar fi meritat aceste trofee??? Dincolo de rezultatul fraudat, noi le felicitam sincer pe cele trei candidate care au castigat de facto premiile cele mari!!!