Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:25 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Misterul bugetului Fundaţiei Fantasio nu poate fi desluşit

ro

22 Sep, 2010 01:45 1753 Marime text
zi_recolta.jpgZiua recoltei şi cea a vinului se vor sărbători împreună, iar bugetul nu va fi luat de la Fundaţia Fantasio, aşa cum s-a stabilit.

Anul acesta, Ziua recoltei, programată pentru 20 octombrie, şi-a găsit o altă dată de debut, numai că nu va mai fi singură pe afiş. „Anul acesta, vom face Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean, una singură din două, câte erau anul trecut. Perioada când aceasta se va desfăşura va fi cuprinsă între 1 şi 17 octombrie, la Pavilionul expoziţional de la intrarea în Mamaia. Vor veni producători de carne, lapte, brânzeturi, care vor expune în interior, iar afară vor expune producătorii de legume şu fructe. Majoritatea producătorilor sunt din Constanţa şi Tulcea, dar avem şi comercianţi din Sibiu şi Maramureş, care vin mereu", a declarat Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). Partea mai interesantă intervine atunci când vine vorba de bani, ca de obicei. În luna august, când consilierii judeţeni votau un proiect prin care se aloca suma de trei milioane de lei Fundaţiei Fantasio, se spunea că 1,5 milioane de lei sunt alocaţi pentru Festivalul Mamaia, iar restul pentru Festivalul de dans şi cântec popular, Ziua recoltei, Sărbătoarea vinului şi Programul de conservare, valorificare şi promovare a culturii tradiţionale dobrogene. Cu toate acestea, cele două sărbători cumulate, cea a recoltei şi cea a vinului, au o altă sursă de finanţare. „Anul trecut, a fost totul gratuit pentru producători, însă anul acesta vom percepe o taxă exact ca cea din pieţe. Din banii strânşi vom acoperi cheltuielile cu utilităţile, salariile. Dacă toate aceste cheltuieli sunt mai mici şi ne mai rămâne ceva, atunci poate aducem şi o formaţie", a precizat Cristian Moldovanu. Aşadar, ce se întâmplă cu restul de 1,5 milioane de lei alocate acestor sărbători, prin Fundaţia Fantasio?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii