Modificări în Janmar Construct SRL. Jan Biac, condamnat definitiv pentru șantaj
Modificări în Janmar Construct SRL. Jan Biac, condamnat definitiv pentru șantaj
06 Aug, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
1917
Marime text
- Jan Biac, condamnat recent pentru șantaj, s-a retras din firma unde era asociat și administrator
- A fost cooptat Răzvan Adrian Biac, care devine administratorul firmei Janmar Construct SRL
În Monitorul Oficial al României, a fost publicată o nouă hotărâre a societății Janmar Construct SRL, în urma deciziei luată în cadrul Adunării Generale a Asociațiilor, în data de 28 iunie 2021.
Astfel, asociații firmei, Maria Biac, Jan Biac, Daniel Alexandru Roșu, au decis cootparea în societatea a lui Răzvan Adrian Biac. Maria Biac cesionează 2,5% din capitalul social către noul asociat, iar Jan Biac cesionează 47,5% din captialul social către noul asociat.
Structura capitalului social de 400 de lei devine următoarea: Daniel Alexandru Roșu va deține 50% din capitalul social, iar Răzvan Adrian Biac va deține 50%.
Este revocat din funcție administratorul Jan Biac și este numit în aceeași funcție Răzvan Adrian Biac, pentru o perioadă de 49 de ani.
Jan Biac, condamnat definitiv pentru șantaj
Amintim că, recent, Biac Jan, din Vaslui, administratorul unei societăţi comerciale, trimis în judecată de DNA Constanța, pentru comiterea a două infracţiuni de şantaj, a fost condamnat definitiv.
Judecătorii Curții de Apel Constanța i-au aplicat bărbatului doi ani, cinci luni și zece zile cu suspendare.
În primă instanță, Tribunalul Constanța îl condamnase pe inculpat la un an, nouă luni și zece zile de închisoare cu suspendare.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, pe scurt, că, în perioada aprilie – august 2019, inculpatul ar fi exercitat ameninţări cu săvârşirea unor acte de violenţă asupra a două persoane pentru a obţine în mod injust un imobil situat în oraşul Eforie (o fostă discotecă) şi suma de 100.000 euro.
„Pretenţiile” respective ar fi fost justificate de inculpat prin prisma unor presupuse datorii neachitate pe care cele două persoane le-ar fi avut faţă de el.
Citește și
Sentință definitivă într-un dosar al DNA Constanța! (Document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii