Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:52 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Motoare de barcă, în valoare de 45.000 lei, căutate de autoritățile altor state, depistate de polițiștii de frontieră în județul Tulcea

ro

01 Apr, 2024 14:12 607 Marime text
Sursa foto: Garda de Coastă




 
  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, două motoare de barcă, semnalate ca fiind bunuri căutate în vederea confiscării de către autoritățile din Suedia și Norvegia.
 
În data de 29.03.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au desfăşurat o acţiune specifică  în zona de responsabilitate pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.
 
Astfel, în zona localității Mahmudia, poliţiştii de frontieră au verificat o ambarcațiune care aparținea unui cetățean român, potrivit Gărzii de Coastă.
 

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că ambarcațiunea era propulsată de un motor Yamaha, de 70 de c.p. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat ca acesta este semnalat în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare de către autoritățile din Norvegia.”, transmite sursa citată.

 
În data de 30.04.2024, în urma unei acțiuni similare, pe raza localității Murighiol a fost descoperit atașat unei ambarcațiuni aflate în posesia unui cetățean român, un alt motor de barcă, marca Yamaha, de 115 c.p., fiind semnalat ca bun căutat pentru confiscare de către autoritățile din Suedia.
 

„Persoanele în cauză au precizat faptul că nu aveau cunoştinţă despre situaţia juridică a bunurilor şi despre faptul că sunt în atenţia autorităţilor”, mai spune sursa.

 
În cauză, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire, iar motoarele în cauză, în valoare de 45.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor  de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.



Citește și
Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii