Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:36 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Municipiul Constanța a inițiat elaborarea unei serii de documentații de urbanism pentru mai multe terenuri. Unde sunt situate și ce vizează studiile

ro

06 Oct, 2022 13:52 1225 Marime text
documentații de urbanism, foto: PMC Municipiul Constanța a inițiat elaborarea unei serii de documentații de urbanism pentru terenuri situate în cartierul Compozitori, cartierul Tomis Nord și zona Balada care au drept obiectiv identificarea unor soluții pentru a crește calitatea vieții pentru locuitorii și utilizatorii zonelor studiate.

Studiile vizează intervenții privind organizarea mobilității, creșterea calității spațiilor publice și a suprafețelor de spații verzi, stabilirea unor reguli privind modul în care se pot realiza noi construcții pe parcele libere, precum și modul în care se pot realiza intervenții asupra clădirilor existente., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.

În cadrul derulării procedurii de informare și consultare a publicului, au fost postate pe site-ul oficial al instituției, la secțiunea Lista cu dezbateri publice pe teme de urbanism la pozițiile 841-843 anunțurile de consultare a publicului, însoțite de extrase din documentațiile de urbanism faza Plan urbanistic zonal preliminar.

Invităm pe această cale constănțenii să se alăture demersului nostru de a transforma zonele studiate în cartiere coerente şi funcţionale, participând activ la procesul de informare și consultare prin formularea de propuneri, sugestii și observații referitoare la conținutul documentațiilor de urbanism menționate.

Opiniile formulate pot fi transmise pe canalele de comunicare precizate în anunturile de consultare.

Vă mulțumim anticipat pentru implicare și interes., mai transmite sursa citată. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii