Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Florii în satul tradițional
Muzeul de Artă Populară Constanța: Tradiții de Florii în satul tradițional
13 Apr, 2025 18:42
ZIUA de Constanta
340
Marime text



În duminica ce precede Săptămâna Patimilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Ierusalim a lui Iisus Hristos. În amintirea ramurilor de finic cu care a fost întâmpinat Mântuitorul de mulțimea din Cetatea Sfântă, ziua se mai numește și „Duminica Floriilor”, iar în satul tradițional i se spune simplu, „Florii”, potrivit Muzeului de Artă Populară Constanța.
„Atât în tradiția populară, cât și în centrul sărbătorii creștine se află salcia, arbore considerat a fi binecuvântat de Maica Domnului.
Din acest motiv, în zilele noastre, la fel ca în trecut, în ajunul Floriilor se culeg crenguțe de salcie, care se duc a doua zi la biserică, pentru a fi sfințite, iar după Sfânta Liturghie, fiecare credincios primește câte o mlădiță sau mai multe”, precizează muzeografii.
Apoi, crenguțele de salcie sfințite sunt așezate la icoane sub formă de coroniță, dar și la porți, ferestre, deasupra ușii sau la streașina casei, pentru a ține departe duhurile necurate.
„În satul tradițional românesc, mlădițele de salcie sfințite aveau o importanță specială. Pentru a fi sănătoși peste an, gospodarii loveau ușor cu ramurile verzi vitele din grajd, dar și copiii mici din casă. Mâțișori de salcie se puneau și la stupi, pentru ca albinele să fie sănătoase și să facă miere multă.
Pentru a fi feriți de dureri de mijloc, oamenii se încingeau la brâu cu salcie sfințită. Totodată, se credea că mâțișorii de salcie vindecau durerile de gât, iar în caz de vreme rea, fumul obținut din arderea acestora ferea casă de fulgere, grindină sau tunete”, mai specifică sursa citată.
Ca orice altă sărbătoare importantă, ziua de Florii era respectată prin nelucrare.
De asemenea, se crede în tradiția populară că așa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și peste o săptămână, de Paște.
Citește și
La mulți ani de Florii! Cele mai frumoase mesaje pentru sărbătoriți
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii