Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:24 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

NASA amână misiunile care ar trebui să trimită astronauţi pe Lună

ro

10 Jan, 2024 10:32 903 Marime text
Foto: facebook/NASANASA a anunţat marţi că amână cu aproape un an misiunile Artemis 3, care ar trebui să trimită astronauţi pe Lună pentru prima dată după 1972, şi Artemis 2, în cadrul căreia un echipaj va face un ocol în jurul Lunii fără să alunizeze, informează AFP citat de Agerpres.ro.

"Ne ajustăm calendarul, vizând Artemis 2 în septembrie 2025, iar Artemis 3 în septembrie 2026", a declarat directorul NASA, Bill Nelson, în cadrul unei conferinţe de presă.


Până acum, misiunea Artemis 2 era programată la sfârşitul anului 2024, iar Artemis 3 la sfârşitul anului 2025.

"Siguranţa este prioritatea noastră numărul unu", a declarat Bill Nelson, precizând că agenţia spaţială şi companiile private partenere au nevoie de mai mult timp.


În pofida acestor amânări, "chiar nu cred că China va ajunge (pe Lună) înaintea noastră", a declarat Bill Nelson.

Scopul programului Artemis este de a stabili o prezenţă umană durabilă pe Lună, în vederea pregătirii călătoriei primului echipaj spre Marte.

Acest program a fost inaugurat în 2022 cu misiunea Artemis 1, care a pilotat cu succes vehiculul spaţial Orion în jurul Lunii pentru a îl testa fără echipaj.

Misiunea Artemis 2 ar trebui să dureze aproximativ 10 zile şi va trimite patru astronauţi într-o călătorie în jurul Lunii, fără a aluniza. Trei americani - Reid Wiseman, Victor Glover şi Christina Koch - şi un canadian - Jeremy Hansen - se află deja în plină perioadă de pregătire.

Această misiune a fost amânată din motive de siguranţă, deoarece mai multe probleme trebuie rezolvate înainte de lansare, a explicat Amit Kshatriya, un înalt oficial al Nasa.

Prima se referă la scutul termic care protejează capsula Orion la reintrarea în atmosfera terestră. În timpul misiunii Artemis 1, din scutul termic a fost eliberat material ars, ceea ce nu era de aşteptat. O anchetă în acest sens urmează să fie încheiată în primăvară.

NASA doreşte, de asemenea, mai mult timp pentru a lucra la bateriile sistemului de ejectare a capsulei Orion, care trebuie să funcţioneze în cazul unei probleme în timpul lansării.


"Provocări de dezvoltare"

Artemis 3 va deveni atunci prima misiune care va trimite astronauţi pe suprafaţa lunară după mai bine de 50 de ani care vor fi trecut de la încheierea programului Apollo.

Însă două elemente esenţiale nu sunt încă pregătite: în primul rând, un modul lunar de asolizare, comandat companiei spaţiale SpaceX, şi în al doilea rând, costume spaţiale adaptate la mediul lunar, a căror dezvoltare a fost încredinţată companiei Axiom Space.

Noua dată, 2026, îi permite NASA să ia în considerare "provocările de dezvoltare cu care se confruntă partenerii noştri industriali", a declarat Amit Kshatriya.


Modulul lunar va fi o versiune modificată a navei Starship, aflată în prezent în curs de dezvoltare de către SpaceX, compania miliardarului Elon Musk.

Însă primele două zboruri ale Starship, montate pe racheta sa propulsoare Super Heavy, s-au încheiat cu explozii în 2023. Un nou zbor de testare ar trebui să aibă loc în februarie, a declarat marţi Jessica Jensen, o directoare de la SpaceX.

Pentru a ajunge pe Lună, Starship va trebui, de asemenea, să fie realimentată în zbor - o operaţiune riscantă şi încă netestată. Aproximativ "zece" vehicule Starship pline cu combustibil vor trebui să decoleze pentru a aproviziona nava spaţială care va face călătoria spre Lună, a declarat Jessica Jensen.

O alunizare fără echipaj uman a navei Starship ar trebui să aibă loc, de asemenea, înainte de Artemis 3.

Artemis 4 este în continuare programată pentru septembrie 2028. Aceasta va fi prima misiune către noua staţie spaţială Gateaway.

Primele două elemente ale acestei staţii de pe orbita Lunii urmau să fie lansate în 2025, dar şi acest calendar va fi revizuit, a anunţat NASA. 

Sursa: 

Agerpres.ro

Citește și: 

Microbilogul român, Anca Șelariu selectată de NASA pentru a participa la simularea vieții pe Marte
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii