Naţionalizarea comunistă Poveşti pierdute în istoria Medgidiei. Piua şi boiangeria lui Gheorghe T. Neacşu, confiscate de perceptorii statului, şi o autobiografie răvăşitoare (partea a II-a) (galerie foto + documente)

Legea Naţionalizării, pe numele ei complet „Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi“, este legea care a consfinţit trecerea României de la economia de tip capitalist la economia de tip centralizat.
 
Legea stipula, în primul rând, că erau naţionalizate toate resursele solului şi subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a constituţiei Republicii Populare Române din 1948. A doua componentă era reprezentată de întreprinderile individuale, toate tipurile de societăţi, asociaţiile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii etc.
 
Practic, circa 90% din economia ţării era transferată în proprietatea Statului. Cu toate că legea prevedea anumite condiţii pentru despăgubiri, acestea erau la completa discreţie a Statului. Din acest punct de vedere, nu era o adevărată lege de „naţionalizare“, cât o lege de „confiscare“ a proprietăţii private.
 
Au fost etatizate 1.060 de întreprinderi, detaliate pe parcursul a 28 de anexe, separate pe domenii de activitate. Cap de listă erau toate marile societăţi din economie. În noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor şi caselor de sănătate, iar până în 1950, asupra farmaciilor, a întreprinderilor chimice şi a tuturor unităţilor economice şi social-culturale, precum şi a unei mari părţi din locuinţe de proprietate privată.
Legea a deschis calea pentru colectivizarea agriculturii româneşti.
 
În ediţia de ieri v-am prezentat povestea industriaşului Voicu C. Oprică, din localitatea Medgidia, căruia, în 1949, i-au fost confiscate atelierul de boiangerie şi fabrica de maşini agricole, situate în zona care astăzi poartă numele de Curtea Bazarului, în apropierea pieţei mari din municipiul Medgidia.
 
Astăzi continuăm cu povestea lui Gheorghe T. Neacşu, a cărui familie a prins rădăcini în Medgidia în anul 1926. Atelierul de „piuă şi boiangerie“, care asigura pâinea familiei, a fost iniţial condus de tatăl lui Gheorghe, Toma. După moartea părintelui său, Gheorghe T. Neacşu continuă tradiţia până în anul 1949, când perceptorii statului i-au confiscat piua şi atelierul de boiangerie, nu oricum, ci după ce i-au administrat o bătaie cruntă, după cum susţine finul şi moştenitorul său legal, Georgică Neacşu.
 
A fost nevoit s-o ia de la zero, nu o dată, de mai multe ori şi mai ales de fiecare dată când s-a întors de pe front. Memoriul olograf adresat de industriaş autorităţilor în anul 1961, în încercarea recuperării bunurilor confiscate, este răvăşitor. „Înainte de 23 august 1949, am fost forţat să părăsesc atelierul de vopsitorie - boiangerie şi locuinţa, din oraşul Medgidia, fără un motiv plauzibil. Am cerut reprezentanţilor acelor autorităţi să-mi arate în baza cărui ordin trebuie să părăsesc atât atelierul de boiangerie, cât şi locuinţa. Mi s-a spus verbal că imobilul trebuie analizat şi mi-au sigilat locuinţa şi atelierul, scoţându-mă în drum, fără a se întocmi vreun proces-verbal. Ţin să adaug, că autoritatea respectivă mi-a impus să părăsesc locuinţa, iar la plecare, mi-a dat o parte din lucrurile mele, reţinându-mi-se lucruri de valoare. Am socotit şi atunci ca şi acum că mi s-a făcut un act de nedreptate şi cer autorităţilor în drept, de a lua măsurile necesare, pentru a mi se face dreptate. În concluzie, cer: a mi se da spaţiul meu de locuit, a mi se restitui lucrurile de valoare“, nota Gheorghe T. Neacşu în memoriul către autorităţile comuniste.
Din 1949 şi până în 1951, i s-a permis să locuiască în vechea locaţie a vopsitoriei, ulterior şi acea clădire fiindu-i confiscată. Începând cu anii 50, Neacşu a părăsit Dobrogea.

 
Emoţionanta autobiografie a lui Gheorghe T. Neacşu
 
Autobiografia lui Gheorghe T. Neacşu, al treilea copil din cei şapte ai familiei Neacşu, originară din Braşov, comuna Baciu, dezvăluie o adevărată dramă cu care se confruntau multe familii la începutul anilor 1900.
 
Născut în 1898, Gheorghe reuşeşte să termine şase clase, iar ulterior, din cauză că părinţii nu mai aveau posibilitatea să-l întreţină mai departe la şcoală, abandonează cartea pentru a lucra împreună cu tatăl şi fraţii în atelierul de torcătorie de la Dâmbul Morii, Valea Timişului, Braşov. Între timp, torcătoria ia foc, lucrează cu ziua pentru a-şi ajuta familia. Chiar dacă Gheorghe îşi pierduse doi fraţi înrolaţi voluntari în Primul Război Mondial, nu s-a speriat şi a decis să plece şi el pe front la 18 ani. Mai întâi se înrolează ca voluntar în armata austro-ungară în regimentul 2 infanterie dislocat în oraşul Praga. Apoi a fost pe front în Italia, între timp se îmbolnăveşte şi este trimis la spital la Praga, apoi la Budapesta. După ce se reface se angajează la Budapesta ca muncitor, iar după anul 1918, se întoarce în ţară să-şi caute familia care se relocase la Ploieşti. Ulterior, se întoarce pe front şi de această dată luptă pentru armata română în batalionul 18 Vânători.
 
După revenirea acasă, lucrează o perioadă în Bucureşti ca vânzător la un magazin, iar în 1926, tatăl său, Toma decide să se relocheze cu familia la Medgidia. Fac împrumut la bancă, cumpără un motor cu care pornesc afacerea, care urma să devină una prosperă. Întâi într-o locaţie mai mică, apoi se extind şi deschid noua piuă şi vopsitoria, în care erau folosite vopseluri nemţeşti aduse de la Codlea. Biografia a fost scrisă se pare în anii 50, când Gheorghe T. Neacşu a fost nevoit să se întoarcă în comuna natală din Braşov şi să se angajeze ca paznic.
 

După cum veţi putea vedea singuri, în autobiografie nu pomeneşte niciun cuvânt despre bunurile deţinute şi confiscate, cel mai probabil de frică de a nu fi respins de noua „societate“ comunistă. Această respingere ar fi echivalat cu o moarte lentă, dar sigură.
 
După 19 ani de la momentul naţionalizării trăite pe propria piele, în 1968, bătrânul se stingea mai trist ca niciodată în comuna natală, fără să-şi vadă visul cu ochii, acela ca piua şi vopsitoria să ajungă pe mâini bune. Este îngropat alături de familie în curtea bisericii din comuna Baciu.
 
Moştenitorul său a reuşit să recupereze abia după anii 2000, de la autorităţile din Medgidia, 442 mp din proprietăţile deţinute de Gheorghe T. Neacşu.
 
În secţiunea „Documente“ şi în galeria foto puteţi vizualiza în fotografii cu Gheorghe T. Neacşu şi cu tatăl său, cu negustorul Toma Neacşu, documente din perioada 1946 - 1949 puse la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa de moştenitorul legal al lui Gheorghe T. Neacşu, un memoriu olograf adresat de industriaş autorităţilor despre confiscarea bunurilor, precum şi impresionanta autobiografie a industriaşului, redactată în anii 1950.
 
Totodată, puteţi vizualiza bonuri eliberate de întreprinderea Gheorghe Gheorghiu Dej, înfiinţată pe locul fostului atelier de piuă şi boiangerie al lui, Neacşu dar şi o scrisoare datată 1926, a Societăţii Anonime Române de Comerţ (bancă istorică), de la care se împrumutase negustorul Toma Neacşu, tatăl lui Gheorghe. Împrumutul fusese gajat până la restituire cu maşinile familiei.
 
Citeşte şi:
 
70 de ani de la începutul naţionalizării comuniste Poveşti pierdute în istoria Medgidiei. Fabrica de maşini agricole a industriaşului Voicu C. Oprică (partea I) (galerie foto+documente)