Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:16 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nemulţumire în PNL, după ce Florin Cîțu l-a numit pe ginerele preşedintelui CJ Constanţa secretar de stat în MAE, deși funcția era „rezervată” altcuiva

ro

31 Jul, 2021 21:14 4589 Marime text
  • Andrei Novac, ginerele preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, surse din partid susţinând că postul ar fi revenit fie filialei Prahova, fie celei din Diaspora.


Decizia lui Florin Cîțu a generat nemulţumire în rândul unora dintre membrii PNL, având în vedere că numirea lui Novac în funcţie a fost făcută la câteva zile după ce şeful CJ Constanţa şi-a declarat susţinerea faţă de premier, scrie Observator.

Andrei Novac a devenit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, numirea acestuia pe funcţie, semnată de către primul ministru Florin Cîţu şi contrasemnată de secretarul general al Guvernului, Tiberiu Horaţiu Gorun, fiind publicată vineri în Monitorul Oficial.
 
Numirea noului secretar de stat de la MAE a provocat nemulţumire în rândul liberalilor, surse din PNL declarând că Andrei Novac este ginerele preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu.
 
În discursul rostit la conferinţa de alegeri a PNL Constanţa, care a avut loc săptămâna aceasta, în 26 iulie, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa s-a arătat nemulţumit de faptul că Ludovic Orban, premier la acea vreme nu l-a sunat „nici să îi mulţumească, nici să-l certe” pentru că „a câştigat acest judeţ” şi i-a reproşat lui Orban alocările bugetare „slabe” comparativ cu cele primite de alte judeţe, în perioada în care conducea Guvernul, scrie news.ro.
 

„Vă pun o singură întrebare, domnule preşedinte, urmare a afirmaţiilor dumneavoastră: aţi afirmat că cine pierde, pierde tot, va pleca acasă. Cum veţi reuşi dumneavoastră, domnule, dacă veţi reuşi să fiţi preşedinte să fiţi, sau vă doriţi să fiţi premierul României? Care sunt pârghiile dumneavoastră? (...) Eu aleg, domnule preşedinte, stabilitate, predictibilitate şi-l aleg pe Florin Cîţu pentru preşedinţia partidului”, a afirmat Mihai Lupu.

 
Surse liberale susţin că, potrivit deciziei Biroului Politic Naţional al PNL şi a înţelegerii dintre filialele în distribuţia poziţiilor de demnitate publică nu era prevăzut în dreptul PNL Constanţa postul de secretar de stat la MAE, acest post urmând a revenit PNL Diaspora, pentru Rareş Burlacu, care a fost validat de BPN al PNL.
 
A doua persoană validată pentru poziţia de secretar de stat MAE a fost Dragoş Preda, din partea PNL Prahova. Sursele citate menţionează că toate poziţiile publice care reveneau PNL Constanţa erau ocupate înainte de numirea lui Novac la MAE.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii