Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nevazatorii isi vor primi banii prin posta

ro

22 Mar, 2003 00:00 947 Marime text
Nevazatorii isi vor primi, in foarte scurt timp, indemnizatia prin mandat postal. In momentul de fata, persoanele suferinde de handicap vizual erau obligate sa se inscrie in Asociatia Nationala a Nevazatorilor din Romania (ANNR) pentru a primi drepturile care li se cuveneau prin lege. Persoanele care nu se inscriau in ANNR nu isi puteau primi alocatiile sociale sau indemnizatiile de insotitor. Prin aceasta se incalcau dreptul constitutional la libera asociere si prevederile Legii 519/2002, lege care acorda drepturi persoanelor cu handicap, fara sa li se impuna vreo conditie, in afara dovezii certificatului de handicapat. Aceasta situatie se va remedia in curand intrucat, conform prevederilor OG nr. 14/2003 privind infiintarea, organizarea si functionarea Asociatiei Nationale a Persoanelor cu Handicap, incepand cu luna aprilie 2003, plata tuturor drepturilor persoanelor cu handicap, inclusiv a celor cu handicap vizual, se va face de catre Consiliul Judetean.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii