Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:19 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Niciun Crăciun fără friptură, caltaboși, piftie și cârnați Câți bani scot constănțenii din buzunare pentru carnea de porc (galerie foto)

ro

19 Dec, 2014 00:00 4016 Marime text


Crăciunul la români e sinonim cu jumările, cârnaţii, caltaboşii, friptura şi slănina. Şi, evident, toate făcute din carne de porc. În aceste zile este cea mai căutată carne din pieţele din România.


Fleică, muşchi, cotlet sau ceafă de porc, toate sunt la mare căutare în preajmă sărbătorilor de iarnă. În goana după cumpărăturile pentru masa de Crăciun, mulţi români merg direct la raioanele de carmangerie din marile hipermarketuri şi magazine, dar nu ezită nici să cumpere carne sau preparate din carne de porc din pieţe. Dacă în vitrinele magazinelor şi ale hipermarketurilor, după TVA şi adaos comercial, aceasta ajunge să fie cumpărată de români cu preţuri cuprinse între 11,79 lei şi 23 de lei pe kilogram, comercianții din piețe sunt dispuși să negocieze.

Cotidianul ZIUA de Constanța vă prezintă la ce prețuri este comercializată carnea de porc în piețele muncipiului

Constănțenii care aleg să cumpere carnea de porc din piață trebuie să știe că un kilogram de pulpă poate fi achiziționat cu 20 de lei, iar unul de fleică cu 17 lei. Pentru ceafă și mușchi, constănțenii vor plăti tot 20 de lei pentru un kilogram, iar șunca este 17 lei. Dar ce masă de Crăciun, fără piftie? Pentru prepararea unei piftii delicioase, gospodinele au nevoie neapărat de rasol de porc, de cap și picioare. Dacă un kilogram de picioare și unul de rasol costă câte 15 lei, pentru un kilogram de cap de porc veți scoate din buzunare 12 lei. La rândul său, şoriciul se vinde cu preţuri cuprinse între 30 de lei şi 50 de lei pe kilogram. Există şi români pentru care sacrificarea porcului în Ajun rămâne o tradiţie, aşa că se urcă în maşini şi caută prin sate, pe la porţile ţăranilor, porcul care va ajunge apoi în bucatele de sărbători. Acest obicei este însă criticat dur de specialiştii din industria cărnii, care atenţionează că practica este de cele mai multe ori ilegală şi că în acest mod consumatorii îşi pot pune în pericol sănătatea.

Unde putem testa carnea de porc la Constanța

Efectuarea examenului trichineloscopic al cărnii de porc este obligatorie. La Constanţa, testarea se poate face la sediul DSVSA, în Piaţa Brick, în Piaţa Griviţei şi în cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare de siguranţa alimentelor din Mangalia, Cernavoda, Medgidia şi Năvodari. Medicii veterinari de asistenţă pot efectua examenul trichineloscopic în localităţile arondate. Programul de funcţionare este în zilele lucrătoare şi în zilele de sâmbăta, de la ora 8.00 la ora 16.00,  iar în zilele de duminică, de la ora 8.00 la ora 14.00. Tariful este de 11,16 lei pentru porcul domestic şi 22,32 pentru porcul mistreţ. Constănțenii care vor să testeze carnea de porc trebuie să preleveze părți din patru zone ale corpului animalului: din mușchii intercostali, zona cefei, diafragmă și mușchi maseteri. Sacrificarea porcilor şi consumarea lor în familie, fără control sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului, poate avea consecinţe deosebit de grave. „Consumatorii se supun unui risc major, îmbolnăvirea de trichineloză, care poate fi contactată prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic ce poate conţine larve infestante. Nu trebuie să se consume nicio parte anatomică din porcul crescut în gospodăriile particulare până la efectuarea examenului trichineloscopic şi comunicarea rezultatului“, a anunţat DSV Constanţa.

Cum recunoşti carnea proaspătă

Pentru a se asigura că urmează să cumpere carne proaspătă, sigură pentru consum, românii trebuie să acorde atenţie mai multor detalii. Printre acestea se numără aspectul cărnii scoase la vânzare. Carnea de porc trebuie să aibă o culoare roşie, să fie elastică, iar dacă este apăsată cu degetul trebuie să revină la forma iniţială, să nu rămână cu forma degetului impregnată. Carnea nu trebuie lăsată mult timp după cumpărare, ci tocată rapid, iar în cazul în care este achiziţionată gata tocată, consumatorii trebuie să verifice eticheta şi să se asigure că aceasta se află în perioada de valabilitate. Un alt lucru la care trebuie să fie atenţi românii atunci când îşi cumpără carne pentru sărbători este şi felul în care este echipat vânzătorul. Acesta trebuie să poate un halat de proiecţie şi o bonetă. El trebuie, totodată, să folosească mănuşi curate sau de unică folosinţă atunci când pune mâna pe carne. Inspectorii ANSVSA îi sfătuiesc, de asemenea, pe români să îşi cumpere carne de porc pentru bucatele pe care le vor pune pe masa de Crăciun numai de la unităţile şi din spaţiile autorizate sanitar veterinar pentru a se asigura că aceasta a fost supusă controalelor şi că este sigură pentru consum. Cei care ajung la târgurile organizate în această perioadă trebuie să verifice, la rândul lor, unele aspecte pentru a se asigura că produsul pe care urmează să îl achiziţioneze nu le pune în pericol sănătatea. Vitrinele frigorifice în care este expusă carnea trebuie să funcţioneze, ambalajele care asigură protecţia cărnii în timpul transportului şi a depozitării trebuie să fie intacte, iar pe etichetele produselor trebuie să se găsescă date care să arate originea produsului, modul în care acesta trebuie păstrat şi termenul lui de valabilitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii