Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:03 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicolae Ciucă, de Ziua Armatei „România este astăzi respectată şi apreciată inclusiv pentru eficienţa şi determinarea armatei“ (VIDEO)

ro

25 Oct, 2023 12:16 1208 Marime text
foto: facebook.com
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, a fost prezent la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Armatei României

Ciucă a punctat ăn cadrul discursului susținut că, în contextul actual de securitate, ţara noastră trebuie să fie pregătită să facă faţă oricăror provocări, alături de partenerii din Uniunea Europeană şi Alianţa Nord Atlantică, şi să nu permită "mişcărilor retrograde şi extremiste" să distrugă modul de viaţă european..
 

"Ziua de astăzi este una solemnă şi plină de emoţie pentru întreaga societate. Cinstim Ziua Armatei României într-un context politic şi de securitate tulburător prin semnificaţia şi complexitatea conflictelor armate deschise din Ucraina şi Orientul Mijlociu. Acest context ne arată că trebuie să fim pregătiţi să facem faţă oricăror provocări de securitate, atât la nivel regional, cât şi la nivel internaţional, alături de partenerii noştri din Uniunea Europeană şi Alianţa Nord Atlantică, pentru protejarea şi perpetuarea valorilor democratice.

Actuala situaţie de securitate ne îndeamnă să preţuim trecutul nostru, sacrificiul ostaşilor români, dar prioritatea noastră rămâne să ne protejăm prezentul şi să construim România de mâine. Avem datoria să nu permitem niciunor mişcări retrograde şi extremiste să distrugă modul nostru de viaţă european şi occidental pe care l-am construit cu greu în ultimii 30 de ani", a declarat Ciucă, la ceremonia de la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

 

"Armata este una din instituţiile fundamentale ale statului român care se bucură de un nivel ridicat de încredere şi respect din partea populaţiei. Să avem grijă, deci, ca tradiţiile noastre, de identitatea noastră naţională pe care trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm într-un spaţiu european, al pluralismului şi a libertăţii sub protecţia Alianţei Nord Atlantice. România este astăzi respectată şi apreciată inclusiv pentru eficienţa şi determinarea Armatei României. Ţara noastră este apreciată în cadrul NATO şi datorită eforturilor camarazilor noştri care au îndeplinit misiuni în Bosnia Herţegovina, în Kosovo, Afganistan sau în alte teatre de operaţie", a adăugat Ciucă. 


Citește și:

Ceremonial militar și religios de Ziua Armatei Române, la Tulcea (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii