Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicolae Ciucă, de Ziua Justiției „Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin MCV“

ro

03 Jul, 2022 09:55 1569 Marime text
Nicolae Ciucă, foto: Facebook/ Guvernul României
Premierul Nicolae Ciucă interează, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, că el crede în obiective precum justiţia în slujba cetăţeanului şi un sistem modern, eficient, accesibil şi de calitate, care pot fi sprijinite prin PNRR.


"Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi să demonstrăm că justiţia română funcţionează sută la sută pe principiile spaţiului de justiţie al Uniunii Europene", se arată în conținutul mesajului transmis de premier.


Conținutul integral al mesajului: 
 

Marcată în fiecare an în prima duminică a lunii iulie, Ziua Justiției subliniază rolul actului de justiție, al partenerilor instanțelor de judecată și al tuturor oamenilor legii în consolidarea statului de drept.

Discuțiile purtate recent cu vicepreședintele Comisiei Europene pentru valori și transparență, Věra Jourová, care au vizat și progresele înregistrate de România în implementarea recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, ne încurajează să continuăm demersurile pe care le facem pentru reformarea sistemului de justiție.

Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) și să demonstrăm că justiția română funcționează sută la sută pe principiile spațiului de justiție al Uniunii Europene.

Justiția în slujba cetățeanului și un sistem modern, eficient, accesibil și de calitate, adaptat nevoilor societății și mediului de afaceri - sunt obiective în care cred și pe care echipa guvernamentală și le-a asumat prin Programul de Guvernare.



Avem posibilitatea să le susținem acum inclusiv prin proiecte care vor primi finanțare de la bugetul Uniunii Europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Respectul față de lege, adevărul, apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățeanului, imparțialitatea, integritatea și independența corpului judecătoresc și a tuturor celor aflați în slujba legii sunt valori care trebuie să primeze într-un sistem de justiție adaptat transformărilor profunde petrecute în ultimele trei decenii în societatea românească.

La mulți ani Justiției române și tuturor care își desfășoară activitatea în acest domeniu!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii