Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicolae Ciucă, la reuniunea organizată de OCDE Oportunitate de implementare a celor mai bune practici şi standarde în România

ro

28 Apr, 2022 12:28 1174 Marime text
Premierul României, foto: Facebook/ Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat joi, 28 aprilie, în calitate de coordonator național, o nouă reuniune a Comitetului Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Este a doua ediție desfășurată după invitația adresată României, în luna ianuarie 2022, de a demara negocierile de aderare la acest for inter-guvernamntal.  

Potrivit Guvernului României, un punct important al agendei reuniunii l-a reprezentat evaluarea situației la zi în ceea ce privește îndeplinirea țintelor incluse în prima parte a Foii de Parcurs transmisă României, în perspectiva Conferinței Ministeriale anuale a OCDE, programată pentru 9-10 iunie 2022, la Paris, când este prevăzută aprobarea în bloc a proiectelor Foilor de Parcurs ale tuturor țărilor invitate să adere la OCDE.
 

„Procesul de aderare reprezintă o oportunitate de implementare a  celor mai bune practici și standarde ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Obiectivul nostru ca țară este să le oferim cetățenilor noștri toate avantajele economice și politice care decurg din statutul membru, alături de state care deţin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe”, a subliniat Nicolae Ciucă.


Totodată, elementele road-map-ului inițial pentru România includ stabilirea și funcționalitatea cadrului legal pentru aplicarea Convenției anti-mită și a programului de implementare aferent (responsabil Ministerul Justiției), Codurile de liberalizare a fluxurilor de capital și a operațiunilor invizibile (responsabil Ministerul Finanțelor) și Guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat (responsabil Ministerul Finanțelor, cu o largă participare a numeroase ministere care au în subordine asemenea întreprinderi și care trebuie să implementeze această legislație).

Participarea reprezentanților României la reuniunile organizate de OCDE

Un alt subiect discutat în cadrul reuniunii de astăzi a Comitetului Interministerial a fost participarea reprezentanților României la reuniunile organizate de OCDE.


Șeful Executivului a subliniat în acest context importanța modului în care este pregătită reprezentarea părții române, având în vedere că este un proces foarte tehnic și că această participare este evaluată drept criteriu pentru interes și admitere, mai precizează sursa citată. 

Membrii Comitetului Interministerial au decis constituirea unui task-force la nivelul Guvernului, pentru a putea gestiona și integra aceste negocieri care sunt extrem de tehnice.

Aderarea la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe a României, inclus în Programul de Guvernare. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii