Ninge în mai multe județe din țară. Ce recomandă Centrul INFOTRAFIC
Ninge în mai multe județe din țară. Ce recomandă Centrul INFOTRAFIC
10 Nov, 2024 11:13
ZIUA de Constanta
600
Marime text
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă ca, pentru a avea o deplasare în siguranță, în condițiile în care la nivelul țării sunt emise atenționări meteorologice care vizează fenomene periculoase (vânt, ninsori viscolite), e important ca, înaintea de a porni în călătorie, să vă informați cu privire la starea drumului pe traseul pe care urmează să-l parcurgeți.
La această oră sunt semnalate precipitații sub formă de ploaie pe raza județelor din sudul și estul țării, iar în zona montană a județelor Brașov, Covasna și Prahova, acestea sunt sub formă de lapoviță și ninsoare.
Pentru siguranța participanților la trafic, conducătorii auto trebuie să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, să ruleze cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos.
Reamintim că, pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, legislația rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, a încheiat sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii