Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi dotări în apărarea României Forțele aeriene germane, Luftwaffe aduc în România patru avioane de luptă Eurofighter

ro

10 Nov, 2023 17:41 1006 Marime text
Sursa foto: Facebook/Baza 57 aeriană




 
  • Ambasadorul Germaniei în România Peer Gebauer a anunţat, vineri, că, de la sfârşitul lunii noiembrie, forţele aeriene germane Luftwaffe vor desfăşura în România, pe termen limitat, patru avioane de luptă Eurofighter, potrivit știripesurse.ro

Staţionarea este prevăzută la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa, iar contingentul operaţional este format dintr-un total de 150 de soldaţi, a mai precizat oficialul german.

„Încălcarea repetată a spaţiului aerian al României cu drone în lunile trecute ne-a arătat din nou cât de aproape este războiul ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În aceste vremuri dificile, ne aflăm cu profundă solidaritate alături de România. Din acest considerent, Germania îşi va sprijini aliatul apropiat, România, la securizarea spaţiului aerian propriu şi al NATO: De la sfârşitul lunii noiembrie, forţele aeriene germane Luftwaffe vor desfăşura în România, pe termen limitat, patru avioane de luptă Eurofighter, în cadrul misiunii de poliţie aeriană întărită Air Policing South (eAPS), aşa cum a fost deja cazul la începutul războiului, în lunile februarie şi martie 2022. Staţionarea este prevăzută la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa. Contingentul operaţional este format dintr-un total de 150 de soldaţi”, a declarat Peer Gebauer, potrivit unui comunicat de presă al ambasadei Germaniei în România.


Oficialul germal a mai spus că „un «sistem de apărare împotriva vehiculelor aeriene de mici dimensiuni fără pilot» va fi desfăşurat pentru a proteja contingentul german.
 
Germania se oferă, de asemenea, să însoţească şi să sprijine pe termen mediu consolidarea capabilităţilor româneşti pentru «apărarea împotriva vehiculelor aeriene de mici dimensiuni fără pilot»”.
 
 
 Citește și
Aeronavele Eurofigher Typhoon, exerciții de zbor în Dobrogea. Cât vor dura activitățile!
 

 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii