Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:25 09 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi informații despre locul în care s-ar afla Horațiu Potra

ro

09 Mar, 2025 15:33 306 Marime text
Horațiu Potra, Sursa foto: Site/Poliția Română


Autoritățile au noi informații despre locul în care s-ar afla mercenarul Horațiu Potra, dat în urmărire internațională, după ce a fost acuzat de acțiuni împotriva ordinii constituționale, potrivit unor surse judiciare, citate de stiripesurse.ro.

Horațiu Potra ar fi plecat din țară înainte ca cei 290 de mercenari prinși în luptele din Congo să vină înapoi în România, adică de mai bine de o lună. Mercenarii, care au fost nevoiți să se adăpostească într-o bază ONU din Congo, au fost scoși de acolo în siguranță și au revenit în România pe 2 februarie, cu o cursă aeriană privată.

Conform unor surse judiciare, Horațiu Potra ar fi plecat să îi ajute pe mercenari să se întoarcă în România. Nu se știe însă dacă a și ajuns în Congo. Este posibil ca acesta să fi ajuns doar într-o zonă apropiată de această țară.

Potra a fost dat în urmărire după ce instanța supremă a dispus emiterea unui mandat de arestare în lipsă, iar imaginea lui apare acum inclusiv pe site-ul Poliției Române

Este cercetat pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, dar și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. La percheziții în locuințele folosite de Potra și apropiații lui au fost găsite multe arme. Este vorba despre un adevărat arsenal militar, bine ascuns.

Surse din anchetă spun că Horațiu Potra avea inclusiv un buncăr dedicat acestor arme în locuința pe care o folosea. A fost nevoie ca polițiștii să spargă efectiv peretele unei băi pentru a găsi această încăpere unde Horațiu Potra avea depozitate armele.


Citește și:
Politia RomânăHorațiu Potra, fiul său și încă o rudă de-a lor, dați în urmărire generală

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii