Noi membri pentru PNL
Noi membri pentru PNL
07 Apr, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1255
Marime text
Configuratia politica din CJC nu va suferi modificari
Noile schimbari din Partidul Democrat nu vor influenta colaborarea dintre PNL si PD * Deputatul Puiu Hasotti sustine ca "PNL a colaborat corect cu PD, pe plan local, si spera ca si de aici inainte sa colaboreze la fel, insa niciodata nu vor fi calcate interesele locale si ale partidului"
Dupa o saptamana destul de agitata, cu multe evenimente, liberalii vin sa aduca o oarecare liniste pe scena politica constanteana. In conferinta de presa organizata ieri, la sediul partidului, liberalii constanteni si-au prezentat noile achizitii. Incepand cu 31 martie, doi reprezentanti ai organizatiei PUR din Cernavoda au trecut la Partidul National Liberal. Este vorba despre consilierul Aurel Burcui si viceprimarul Ion Hemes. Cei doi au anuntat ca, intr-o saptamana, numarul membrilor va creste simtitor, prin trecerea organizatiei UFD Cernavoda la PNL. In alta ordine de idei, in cadrul intalnirii de ieri, deputatul Puiu Hasotti a facut referire, in interventia sa, la "nefasta coalitie PSD-UDMR", care nu face decat sa submineze autoritatea nationala. PNL nu este de acord ca art. 1 din Constitutie sa se modifice si cere PSD sa nu cedeze cererilor UDMR, pentru ca "si asa PSD a facut destul de multe concesii de dragul unei guvernari linistite". Cererea UDMR, ca sa se faca o legiune de dezvoltare din judetele Harghita, Mures si Covasna, pericliteaza interesul national, iar acest lucru este cu atat mai grav cu cat, deja, se vehiculeaza numele capitalelor viitoarelor legiuni, iar Constanta ar trebui sa faca parte dintr-o legiune a carei capitala nu va fi orasul nostru, ci Galati, fapt ce va aduce grave prejudicii. Liberalii propun ca toti parlamentarii constanteni sa se uneasca si sa faca din timp lobby pentru ca orasul nostru sa fie capitala. Vantul schimbarii din organizatia PD Constanta nu va influenta colaborarea celor doua formatiuni politice. "PNL a colaborat corect cu PD, pe plan local, si sper ca si de aici inainte sa colaboram la fel, insa niciodata nu vor fi calcate interesele locale si ale partidului", a conchis Hasotti. Liberalii nu acorda insa sanse prea mari Actiunii Populare, pe care il considera un partid care s-a nascut din formatiuni cu vechi probleme si au lideri care au esuat, iar gradul de credibilitate este foarte scazut, pentru ca "nu exista perspectiva unui 5%, deci nu exista viitor politic". In finalul intalnirii, deputatul Puiu Hasotti a dezvaluit ca pe data de 19 aprilie se va desfasura Congresul de fuziune cu UFD.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii