Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:25 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi piloți de F-16 pentru Forțele Aeriene Române. Mărturiile celor trei

ro

16 Jul, 2022 12:35 1509 Marime text
Noi piloți, foto: facebook/ Baza 86 Aeriană BorceaTrei tineri piloți încadrați la Baza 86 Aeriană au ieșit la simplă pe aeronava F-16 în această săptămână.

Pentru atingerea acestui vis au avut nevoie de aproximativ 5 ani de pregătire.

Sunt absolvenți ai Academiei Forțelor Aeriene din promoții recente, iar înainte să facă trecerea pe F-16 au mai zburat în țară pe aeronave ca Cessna 172, IAK 52, IAR-99 standard, IAR-99 Șoim sau MiG 21, iar la cursurile din Statele Unite au cucerit cerul cu aeronave Tecnam , T-6 Texan II, T-38C și Diamond 20.
 

“Familia a fost mereu alături și m-a susținut atunci când am avut mai mult nevoie. F-ul este foarte ușor manevrabil și stabil, răspunde foarte bine la comenzi. Sistemul fly by wire se simte totuși diferit față de orice am zburat până acum. În timpul zborului din simpla de azi am văzut rezultatul anilor de pregătire de acum. Este un aparat foarte plăcut ochiului, iar senzația de a sta în formație atât de aproape de coechipier este însoțită de multe emoții.

Până acum cel mai dificil a fost să ne adaptăm la noua poziție la aterizare și să ne pregătim pentru toate situațiile de urgență la bord” ne-a împărtășit unul dintre aceștia.

“Dintre toate aeronavele de până acum, F-16 este de departe cel mai capabil avion pe care l-am pilotat. Prima simplă a venit ca un rezultat așteptat pe fondul ultimilor cinci ani de muncă.

În privința planurilor de viitor, intenționez să îmi continui pregățirea spre a deveni pilot operațional pe acest tip de aeronava, iar într-o perspectiva mai amplă, sper să fiu unul dintre primii piloți de F-35.

Ce aș mai avea de împărtășit este ideea de a crede și de a munci pentru ceea ce îți doreșți cu adevărat. Pentru că indiferent de obstacole, cu determinare și reziliență, vei ajunge acolo unde îți dorești,” a adăugat al doilea coleg.


“Tot procesul a fost greu, dar a meritat. Nu am avut emoții în zbor, doar bucurie că am atins acest prag. Dar sunt conștient că e abia prima etapă și mai e mult de învățat”, a completat al treilea pilot.

Pentru examenul de evaluare, fiecare dintre ei a zburat în formație cu instructorul lui. Astfel, comandorii Cătălin Micloș, Mihăiță Marin și Constantin Andrei, din prima generație de piloți români care au îmblânzit F-16 Fighting Falcon, au avut satisfacția de a da ștafeta mai departe.

Pregătirea celor mai proaspeți piloți români de F-16 va continua cu etapa de lupte aeriene Basic Fighter Maneuvers și Interceptare Aeriană.

După aterizarea reușită, au avut parte de botezul zborului , cu o surpriză din partea pompierilor militari, în aplauzele colegilor.

Momentan și-au atins primul obiectiv, de aici viitorul este plin de oportunități pentru ei.

Felicitări și mult succes!, transmit Forțele Aeriene Române. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii