Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noua colecție Range Rover Sport SV Celestial

ro

23 Jul, 2024 09:00 652 Marime text
  • Colecția Range Rover Sport SV Celestial reprezintă o ediție limitată de design, formată din cinci piese unice, făurite cu măiestrie și inspirate de mitologia antică și de cosmos
  • Această colecție exclusivă va fi în cinci variante sofisticate și armonioase: Gaea, Theia, Io, Vega și Sol
  • Colecția de debut oferită de echipa de design a departamentului SV prezintă conținut ales cu meticulozitate, inclusiv culori și finisaje cu un concept special, cu jante de 23 inch, frâne carbon-ceramice, capote din fibră de carbon și un simbolism unic prezent peste tot în interioarele prevăzute cu elemente somptuoase
 
București, 17 iulie 2024: Range Rover a dezvăluit o colecție exclusivă, alcătuită din vehicule Range Rover Sport SV dezvoltate cu măiestrie, cu un concept special, fiecare oferind o viziune sofisticată și rafinată asupra luxului modern – inspirată din cele mai vechi povești și din cele mai profunde mistere ale lumii.
Colecția Range Rover Sport SV Celestial – prima colecție de acest fel oferită de Range Rover – constă în cinci piese unice, fiecare fiind inspirată de mitologia antică și de cosmos. De la tonurile naturale prezente pe varianta „Gaea”, până la exteriorul de un galben aprins pe care îl întâlnim la „Sol”, fiecare ipostază le oferă clienților o viziune unică și personalizată asupra SUV-ului de lux.
Phoebe Lindsay, Materiality Manager, Range Rover, a declarat: „Cosmosul este o temă transcendentă, care traversează frontiere, fascinând și reunind oamenii din întreaga lume. Este o temă potrivită pentru prima colecție Range Rover Sport SV - încorporând luxul modern și, în același timp, forțând limitele originalității britanice, pentru care Range Rover și-a creat un renume.”
„Ideea misterului și a intrigii din cerul transcendent a fost esențială - simbolismul întâlnit în toată colecția conferă un sens mai profund. Aceste povești au fost analizate cu grijă, astfel încât să reflecte preferințele exemplare ale clienților noștri.”
Fiecare piesă atent creată are o culoare a exteriorului bazată pe un concept special, cu inscripționări și finisaje unice, de exemplu pe consolă și la praguri.
Geraldine Ingham, Managing Director, Range Rover, a declarat: „Clienții produselor de lux din zilele noastre caută mai mult decât estetică, iar noi ne dorim să creăm autovehicule cu care aceștia să formeze conexiuni și legături personale. Un Range Rover Sport este conceput în așa fel încât clienții noștri să se simtă conectați și cât mai inspirați la volan. Colecția Celestial pentru Range Rover Sport SV este diafană și unică, alcătuită din unele dintre cele mai somptuoase autovehicule ale noastre, fiecare dintre ele fiind făurit cu măiestrie și cu grijă pentru clienții care apreciază sensul, spiritualitatea și poveștile.”

COLECȚIA RANGE ROVER SPORT SV CELESTIAL: PERSONALIZARE
 
Range Rover Sport SV Gaea
Pornind de la mitologia greacă, Gaea reprezintă originea vieții - Pământul. Inspirată atât de pământ, cât și de mare, Gaea este ilustrată pe mașină printr-un simbol oblic, ce reprezintă un val care se lovește de mal, iar culoarea exterioară Green Terre Matte completează tema. Țeava de eșapament - creată din fibră de carbon forjată, satinat, cu etriere ceramice din bronz-carbon, creează un aspect natural modern. Interiorul mașinii este disponibil în două combinații de culori; scaune Caraway din combinație de piele Windsor cu material Kvadrat, ornamente interioare din lemn Natural Brown Silver Birch, sau varianta fără piele Ebony și Cinder Grey, cu volan asortat și ornamente interioare din lemn Natural Black-Silver Birch - făcând din nou aluzie la tema Pământului.

Range Rover Sport SV Theia
Continuând cu tema mitologiei, Theia - o titanidă, fiica lui Uranus și a Gaeei - este asociată viziunii și luminii strălucitoare.

În interior, un simbol emblematic pentru acest model, prezent în ornamentul interior Grand Black lucios și care se găsește pe tetiere și consolă, reprezintă viziunea și lumina; simbolul poate fi interpretat în numeroase moduri, inclusiv prin ochiul Theiei care veghează, craterele lunii sau o constelație. Interiorul este disponibil și în varianta mai îndrăzneață, cu piele Windsor Ebony și Pimento și, în plus, finisaj contrastant Pimento al covorașelor. Ornamentele interioare din fibră de carbon prezente pe consola centrală și modul în care reflectă lumina sunt o trimitere la simbolistica acestei piese din colecție.
Exteriorul este vopsit într-un ton cald, Ilmenite Grey Satin, cu o foiță metalică subtilă inspirată de lună. Jantele din aliaj forjat de 23 inch, cu finisaj auriu-șampanie, sunt completate de etriere de frână carbon ceramice.
 
Range Rover Sport SV Io
Io, corpul cu cea mai mare activitate vulcanică din Sistemul Solar, a inspirat echipa de design SV să dezvolte o culoare a exteriorului de un portocaliu distinct, aprins și sofisticat. Cyllene Gloss amintește de suprafața de pe Io, care este supusă în permanență schimbărilor vulcanice, așa cum se poate vedea în finisajul lucios al vehiculului, privit în lumini diferite. Exteriorul este completat de țevile de eșapament din fibră de carbon, texturate cu linii oblice, lucioase, de însemnele inscripționate din carbon, precum și de capota contrastantă din fibră de carbon, texturată și lucioasă. Jantele strălucitoare din fibră de carbon texturată de 23 inch sunt completate de etrierele de frână carbon ceramice, argintii, personalizate. La interior, clienții pot alege între piele Windsor Ebony și Lunar, scaune cu model 3D, spătare și tetiere ale scaunelor din fibră de carbon texturată lucioasă. De asemenea, clienții pot opta pentru o configurație distinctă cu Ebony și Rosewood - în armonie cu exteriorul aprins - cu piele Rosewood pe scaune, pe consola centrală și pe cotierele de la uși, completate de ornamente interioare din fibră de carbon texturată, satinată.

Range Rover Sport SV Vega
O stea deosebit de luminoasă din constelația Lyra, cu mult albastru în spectrul său, a inspirat culoarea exteriorului albastru lucios, creată în mod unic pornind de la o referință oferită chiar de stea. Numele său, o modificare a expresiei din limba arabă „al-nasr al-wāqiʽ”, care înseamnă „vulturul care coboară”, este reprezentat pe autovehicul prin simbolul asemănător unei aripi îndreptate în jos. Culoarea exteriorului său, Verrier Blue, este un tribut adus astronomului francez Urban La Verrier, care a prezis matematic locul în care se află Neptun. Exteriorul are o capotă în contrast, din fibră de carbon texturată lucioasă, același finisaj îl regăsim la inscripții, la țevile de eșapament și la jantele de 23 inch - pe care regăsim și etriere de frână carbon ceramice, de culoare Nano Yellow. Sunt disponibile două opțiuni pentru interior - scaune de piele în ton deschis Perlino si Ebony, cu un simbol pe cotiere, completate de ornamente interioare Natural Cream Ash Burr pe consola centrală. Opțiunea în tonuri mai închise, fără piele, Raven Blue și Ebony, prezintă cusături în ton cu finisaje Raven Blue pentru covorașe și ornamente interioare de culoare mai închisă, Natural Black Birch. Ambele sunt prevăzute cu spătare din material textil steelcut Ebony Kvadrat.


Range Rover Sport SV Sol
Sol este o reprezentare a soarelui, care a constituit dintotdeauna un simbol puternic al vieții și al divinității. Sol are un aspect frapant și de efect, reprezentând puterea solară , cu un exterior distinct lucios Aurora Yellow - un tribut adus fenomenului Aurorei Boreale, la care se face aluzie prin culoarea sa galben-verzuie. Această piesă a colecției are plafonul și oglinzile de culoare negru lucios Narvik, țevi de eșapament din carbon forjat satinat și jante negre forjate de 23 inch, cu etriere de frană carbon ceramice, Blue Nebula. La interior, clienții pot alege dintre două configurații: piele Windsor Navy și cusătură contrastantă Light Cloud, covorașe din mocheta asortate sau interior Ebony fără piele, cusături contrastante Nano-Yellow, cu ornamente interioare și spatele scaunelor din fibră de carbon.

 
Despre Range Rover
Fiecare model Range Rover este un exemplu de urmat, datorită designului modern, conectivității, interiorului rafinat, precum și performanțelor electrice și luxului de neegalat. Cu un design exemplar încă din 1970.
 
Brandul cuprinde modelele Range Rover, Range Rover Sport, Range Rover Velar și Range Rover Evoque și este susținut de Land Rover – o marcă de încredere, dezvoltată de-a lungul a 75 de ani de experiență în tehnologie, arhitectură auto și capabilități excepționale în teren accidentat.
 
Ca parte a unei viziuni sustenabile a luxului modern, fiecare Range Rover dispune de echipare hybrid.
 
Range Rover este una dintre cele mai cunoscute mărci de lux britanice, comercializată în 121 de țări. Aparține portofoliului de mărci JLR (Jaguar Land Rover), alături de Defender, Discovery și Jaguar.
 
 
Notă importantă
 
JLR caută în permanență modalități de îmbunătățire a specificațiilor, designului și producției vehiculelor, pieselor și accesoriilor, iar acestea se modifică frecvent. Deși depunem toate eforturile pentru a realiza documentație actualizată, acest document nu trebuie considerat un ghid exact privind specificațiile sau disponibilitatea actuală și nu constituie o ofertă de vânzare a unui anumit vehicul, piesă sau accesoriu. Toate valorile prezentate reprezintă estimările producătorului.
 

Informații suplimentare

Site media: www.media.landrover.com
Website: www.landrover.ro
 
Rețele sociale:
Facebook: www.facebook.com/LandRoverRomania
Instagram: www.instagram.com/landroverromania
 
Exclusiv Auto – dealer autorizat Land Rover in Constanta
Str. Intrarea Mangaliei nr 78A, jud Constanta
Tel: 0241.54.54.77 | Email: vanzari.jlr@exclusivauto.ro
https://www.landrover.ro/retailers/exclusiv-auto

 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii