„Nu există altă soluţie“ Mazăre insistă pe marginea colaborării dintre mediul de afaceri din Constanţa şi administraţia locală (galerie foto)
„Nu există altă soluţie“: Mazăre insistă pe marginea colaborării dintre mediul de afaceri din Constanţa
14 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3075
Marime text



Încă de la începutul întâlnirii, şeful administraţiei publice locale constănţene a făcut un apel către oamenii de afaceri, susţinând că, fără aceştia, Constanţa nu poate merge înainte. „Nu există altă soluţie decât colaborarea dintre privat şi ceea ce înseamnă administraţie. Sunt convins că vă veţi lămuri în legătură cu felul în care ar dori dumnealor (n.r. Călin Popescu Tăriceanu, Darius Vâlcov) să meargă în continuare ţara şi mediul de afaceri“, a declarat Radu Mazăre.
„Nici vorbă de pomeni electorale“
Prezent, de asemenea, la eveniment, preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu - cel despre care actualul prim-ministru, Victor Ponta, susţine că ar fi cel mai potrivit pentru un nou mandat de premier - a declarat: „După o serie de ani nefericiţi de criză, economia României a înregistrat anul trecut o creştere economică. România, cu economia pe care o are, reuşeşte să îşi revină“. Preşedintele Senatului a ţinut să sublinieze că, în ultima perioadă, „nu s-au făcut pomeni electorale“. „Nu s-au făcut niciun fel de pomeni electorale. Încasările la buget au funcţionat aşa cum trebuie şi nici vorbă de pomeni electorale“.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- pagubit 18 Nov, 2014 10:47 Rugam D N A sa verifice propietatile lui Cusu.