Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:57 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nuclearelectrica SA vrea să cumpere servicii medicale de aproximativ șapte milioane de euro pentru personalul de la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

ro

12 Jan, 2024 11:04 2001 Marime text


Societatea Națională Nuclearelectrica SA a lansat un anunț de participare la licitație prin care intenționează să achiziționeze servicii medicale de specialitate pentru personalul prezent pe platforma CNE Cernavodă.
 
După cum se menționează în descrierea succintă, achiziția are ca obiect servicii medicale pentru angajații sucursalei CNE Cernavodă în cadrul unei perioade de 48 de luni (prestare efectivă), începând cu data de 15 iunie 2024.
 
Costul estimat al achiziției este de 34.202.364,6 lei, echivalentul a șapte milioane de euro cu aproximație la cursul actual.
 
În vederea atribuirii contractului se va ține cont de criteriul celui mai bun raport calitate – preț.
 
Persoanele cu funcții de decizie din cadrul entității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire, sunt: 1. Cosmin Ghiţă – Director General; 2. Laura-Marilena Constantin – Director General Adjunct Servicii Corporative; 3. Alexandru-Florin Vişan – Director General Adjunct COO; 4. Dan Niculaie-Faranga – Director Financiar; 5. Anca Daniela Beis - Economist specialist - Viza CFPP; 6. Cătalina Tania Marunea – Şef Serviciu Contabilitate - Viza CFPP; 7. Gabriela Cătalina Toma – Contabil Sef - Viza CFPP. 8. George-Codruţ Tudor – Director Directia Juridica; 9. Cristina Băcăințan – Şef Serviciu Suport Juridic Achiziții Sectoriale; 10. Alexandra Zamfirescu - Consilier Juridic Serviciu Suport Juridic Achiziții Sectoriale; 11. Răzvan-Dumitru Sandu – Director Direcţia Procurare; 12. Stella Ciulcov – Şef Departament Achiziţii; 13. Cosmin Crăciun – Expert Achiziţii Publice Specialist Serviciul Achiziţii; 14. Valentin-Ovidiu Nae – Director Sucursala CNE Cernavodă; 15. Laurenţiu Coca – Director Direcţia de Producţie CNE Cernavodă; 16. Alexandru Emilian Nedelcu - Inginer Şef Radioprotecţie, Securitatea Muncii şi PSI - CNE Cernavodă; 17. Marius Radu – Şef Serviciu Securitatea Muncii şi PSI - CNE Cernavoda; 18. Mădălina-Mihaela Neagu - Inginer Operare Principal - CNE Cernavoda; 19. Teodor Chirica – Presedinte CA al SNN; 20. Vasilica Grajdan – Membru CA al SNN; 21. Elena Popescu – Membru CA al SNN; 22. Remus Vulpescu – Membru CA al SNN; 23. Dumitru Chirlesan - Membru CA al SNN. 
 
Data limită pentru depunerea ofertelor, cât și data la care va avea loc licitația este 8 februarie 2024, ora 15:00.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Societatea Națională Nuclearelectrica SA atribuie un contract pentru servicii de pază (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii