Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:52 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Număr mare de solicitări pentru obținerea unui pașaport. Care este situația la Constanța

ro

03 Mar, 2022 17:39 2498 Marime text
Persoană care își schimbă pașaportul  sursa foto: ZIUA de ConstanțaÎn ultima perioadă a crescut foarte mult numărul de solicitări pentru eliberarea unui pașaport. Situația a condus la decalarea zilelor de programare, astfel că cine dorește acum să se programeze trebuie să aleagă o dată aproape de finele lunii martie. 

Situația este întâlnită în mai multe județe din țară, dar mai ales în București unde programări se pot face după data de 24 martie. 

Conform site-ului epasapoarte.ro, la Constanța cei care doresc să se programeze pentru obținerea unui pașaport trebuie să aleagă o dată de după 21 martie. 

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a declarat pentru ZIUA de Constanța, că la nivelul lunii februarie, numărul de cerere aproape s-a dublat față de perioada similiară a anului trecut, însă, în comparație cu luna februarie a anului 2019, sunt cu 1.000 mai puține.

„La nivelul lunii februarie 2022, numărul de cereri a fost de peste 4.600, ceea ce reprezintă aproape o dublare față de perioada similară a anului trecut, însă, cu aproape 1.000 de cereri mai puține decât se înregistrau în februarie 2019.

Motivele sunt diverse, principalele fiind faptul că s-a procedat și se vor întâmpla în continuare relaxări ale condițiilor de călătorie. Pe de altă parte, în contextul discuțiilor despre încetarea stării de alertă, toți cei care aveau pașapoarte expirate vor trebui să și le reînnoiască”

Silviu Coșa a precizat că programul a fost prelungit până la ora 18.30, cu posibilitate de prelungire până la ora 20.00, iar timpul mediu al unei soluționări este de 7-10 minute, în cazul prezentării la ghișeu. 

Sursa foto: ZIUA de Constanța și epasapoarte.ro




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii