O firmă dă faliment, alta investeşte Bloc de 18 etaje, ridicat de Cristian Bîrcă, în Faleză Nord (galerie foto)
O firmă dă faliment, alta investeşte: Bloc de 18 etaje, ridicat de Cristian Bîrcă, în Faleză Nord (galerie
28 Jan, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
6029
Marime text
În cartierul Faleză Nord se va ridica un imobil de 18 etaje, investiţie realizată de societatea Alcor Merchant SRL. Constructorii au la dispoziţie un teren de 2.952 de metri pătraţi, proprietate a beneficiarului.
Potrivit unui anunţ publicat de Alcor Merchant SRL la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, în vederea obţinerii solicitării de emitere a acordului de mediu, proiectul „Construire imobil 3S+P+18 etaje, locuinţe, comerţ, alimentaţie publică“ va fi amplasat pe strada Unirii nr. 10.
Este vorba de proiectul Solaris Tower - un complex rezidenţial amplasat în inima oraşului, chiar pe plajă, orientat spre mare, cu o suprafaţă construită desfasurată de 22.460 mp.
Solaris este un ansamblu rezidenţial ce include 3.200 mp de birouri şi spaţii comerciale cât şi spaţii de depozitare şi părcari subterane, care adaugă construcţiei o valoare comercială. Turnul Solaris are 18 etaje, 2 scări, 15 apartamente pe nivel şi parcari subterane pe 3 nivele
Potrivit Registrului Comerţului, Alcor Merchant SRL are sediul social în municipiul Constanţa, strada Unirii nr. 108 A. Firma are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt: Costanza SRL - Societa' Fiduciaria, cu sediul social în Italia, Treviso, Comunale Delle Corti 54/B Cap 31100, care deţine 12 părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 60%, Cristian Bîrcă, născut pe 5.12.1967, în Constanţa, care deţine patru părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20%, şi Piccin Maurizio, născut pe 16.02.1957, în Veneto, Vittorio, Italia, care deţine patru părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20%. Administratorul societăţii este Piccin Maurizio, al cărui mandat va expira pe 5.12.2015. Alcor Merchant SRL se ocupă cu „dezvoltarea (promovarea) imobiliară“. În anul 2013, societatea cu patru salariaţi a declarat o cifră de afaceri de zero lei.
Marja profitului net este ridicată având în vedere industria din care face parte. Firma prezintă un nivel ridicat de stabilitate (0% faţă de % media industriei).
Evoluţia cifrei de afaceri este mai bună decât cea a industriei din care face parte. Firma prezintă un risc scăzut faţă de sectorul de activitate din care face parte (0% faţă de % media industriei).
Randamentul activelor este foarte scăzut comparativ cu al industriei din care face parte. Firma prezintă o competitivitate scăzută comparativ cu firmele competitoare.
Randamentul capitalurilor este semnificativ mai mare comparativ cu industria din care face parte. Firma prezintă un risc foarte scăzut comparativ cu societăţile competitoare şi fructifică excelent capitalul existent (0% faţă de % media industriei).
Nivelul datoriilor în total activ este semnificativ mai mare comparativ cu media industriei din care face parte. Firma are capitaluri proprii foarte reduse şi acest aspect poate afecta menţinerea echilibrului financiar (88,72% faţă de % media industriei).
Firma încasează facturile emise în termene mult mai lungi decât media industriei din care face parte. Încasarea la termene foarte mari a creanţelor creează lipsa de lichidităţi şi dezechilibru financiar (0 zile faţă de zile media industriei).
Potrivit unui anunţ publicat de Alcor Merchant SRL la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, în vederea obţinerii solicitării de emitere a acordului de mediu, proiectul „Construire imobil 3S+P+18 etaje, locuinţe, comerţ, alimentaţie publică“ va fi amplasat pe strada Unirii nr. 10.
Este vorba de proiectul Solaris Tower - un complex rezidenţial amplasat în inima oraşului, chiar pe plajă, orientat spre mare, cu o suprafaţă construită desfasurată de 22.460 mp.
Solaris este un ansamblu rezidenţial ce include 3.200 mp de birouri şi spaţii comerciale cât şi spaţii de depozitare şi părcari subterane, care adaugă construcţiei o valoare comercială. Turnul Solaris are 18 etaje, 2 scări, 15 apartamente pe nivel şi parcari subterane pe 3 nivele
Ce spune Registrul Comerţului
Potrivit Registrului Comerţului, Alcor Merchant SRL are sediul social în municipiul Constanţa, strada Unirii nr. 108 A. Firma are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt: Costanza SRL - Societa' Fiduciaria, cu sediul social în Italia, Treviso, Comunale Delle Corti 54/B Cap 31100, care deţine 12 părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 60%, Cristian Bîrcă, născut pe 5.12.1967, în Constanţa, care deţine patru părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20%, şi Piccin Maurizio, născut pe 16.02.1957, în Veneto, Vittorio, Italia, care deţine patru părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20%. Administratorul societăţii este Piccin Maurizio, al cărui mandat va expira pe 5.12.2015. Alcor Merchant SRL se ocupă cu „dezvoltarea (promovarea) imobiliară“. În anul 2013, societatea cu patru salariaţi a declarat o cifră de afaceri de zero lei.
Evaluare indicatori financiari
Potrivit vrajitorul.eu, „Alcor Merchant SRL se află într-o situaţie financiară normală. Nivelul profitabilităţii operaţionale, precum şi soliditatea indicatorilor de solvabilitate nu pot garanta o evoluţie total lipsită de riscuri în perioada următoare. Există posibilitatea ca, în următoarele 6-12 luni, firma să întâmpine dificultăţi în achitarea obligaţiilor de plată faţă de partenerii de afaceri. Este recomandată monitorizarea mai frecventă a evoluţiei acestei companii“. Acelaşi site prezintă şi o analiză a indicatorilor financiari ai societăţii Alcor Merchant SRL.Marja profitului net este ridicată având în vedere industria din care face parte. Firma prezintă un nivel ridicat de stabilitate (0% faţă de % media industriei).
Evoluţia cifrei de afaceri este mai bună decât cea a industriei din care face parte. Firma prezintă un risc scăzut faţă de sectorul de activitate din care face parte (0% faţă de % media industriei).
Randamentul activelor este foarte scăzut comparativ cu al industriei din care face parte. Firma prezintă o competitivitate scăzută comparativ cu firmele competitoare.
Randamentul capitalurilor este semnificativ mai mare comparativ cu industria din care face parte. Firma prezintă un risc foarte scăzut comparativ cu societăţile competitoare şi fructifică excelent capitalul existent (0% faţă de % media industriei).
Nivelul datoriilor în total activ este semnificativ mai mare comparativ cu media industriei din care face parte. Firma are capitaluri proprii foarte reduse şi acest aspect poate afecta menţinerea echilibrului financiar (88,72% faţă de % media industriei).
Firma încasează facturile emise în termene mult mai lungi decât media industriei din care face parte. Încasarea la termene foarte mari a creanţelor creează lipsa de lichidităţi şi dezechilibru financiar (0 zile faţă de zile media industriei).
Afaceri imobiliare
Potrivit Registrului Comerţului, Cristian Bîrcă mai este asociat în Alcor Construct SRL, Alcor Development, Alcor Investments, Alcor Merchant, Alcor West SRL, Core Energy, Relax Estival. Bîrcă este cunoscut printre afaceriştii constănţeni ca fiind un mare pasionat de investiţiile imobiliare. Proiectele Orion de pe strada Unirii, Solaris Tower din Faleză Nord, Cronos Residence din Olimp, Aurora Residence - Băneasa, casa Zamora şi Kogaion din Buşteni au fost dezvoltate de firmele lui Cristian Bîrcă. Recent, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă numerele 1155 - 1263 din 21.01.2015, a fost publicată notificarea privind deschiderea procedurii de insolvenţă/faliment pentru societatea Alcor Constuct SRL. Lichidatorul judiciar al societăţii a fost numit MG Activ Insolvency SPRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Nicolae Iorga.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii