Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:23 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O viaţă dedicată arheologiei dobrogene Zaharia Covacef a încetat din viaţă, la 72 de ani

ro

25 Aug, 2014 00:00 4249 Marime text
Zaharia Covacef, arheolog de prestigiu, reputat specialist, prieten și colaborator neobosit, a trecut în nefiinţă.
 
Zizi, pentru cei apropiați, s-a născut pe 5 iunie 1942, la Botoşani, într-o familie de aromâni veniți din Grecia. Copilăria este marcată de nesiguranța cauzată de război, accentuată de hotărârea domiciliului forțat, impusă familiei. A început să urmeze, la Brăila, cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu“, continuându-şi studiile la Liceul „Ion Creangă“ din Bucureşti. A urmat, din 1959, Facultatea de Istorie a Universității din Bucureşti. După ce a parcurs această etapă, precum şi doi ani în învățământ, urmează unul dintre cele mai importante momente ale activităţii sale: la 1 septembrie 1967, este angajată de cercetătorul Vasile Canarache, la sugestia lui Adrian Rădulescu, ca „îndrumător cu studii superioare“ la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanța (MINAC). A urcat toate treptele profesionale: muzeograf, muzeograf principal, cercetător III, II, I, şef de secție la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
 
În toți aceşti ani, s-a dedicat cu pasiune activităților din muzeu: îndrumare, conferințe, săpături de salvare (în Constanța, Mangalia, Agigea - pe traseul canalului de navigație Dunăre - Marea Neagră, la Castelu - pe traseul Gazoductului Rusia - Bulgaria), a participat la numeroase campanii de cercetări pe diverse şantiere arheologice: fie ca membru în colectiv, fie conducând sectoare de la Sacidava, judeţul Constanța (1969), Cetatea Tropaeum Traiani, comuna Adamclisi (1972), castrul de la Bucium, judeţul Sălaj (1973), Cetatea Capidavaa (1973). Din anul 1975, a preluat conducerea cercetărilor din sectorul de est al cetății, cu rezultate remarcabile. Începând cu anul 2003, a fost responsabilul ştiințific al şantierului Cetatea Carsium (Hârşova). În anul 2004, a reluat săpăturile la Cetatea Ulmetum, conducând lucrările din sectorul de vest.

Cursuri de specializare în țară şi în străinătate

A participat la numeroase cursuri de specializare în țară şi în străinătate, susţinând peste 90 de comunicări la manifestări ştiințifice de profil din țară şi din străinătate. Activitatea de teren s-a împletit cu cea de cercetare de cabinet: s-a preocupat de studierea artei sculpturale romane, temă care i-a prilejuit şi realizarea unei valoroase teze de doctorat „Arta sculpturală în Dobrogea romană. Secolele I - III p. Chr.“, susținută la Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universității „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca. Ca lucrător de muzeu, a colaborat la realizarea expozițiilor de bază la Constanța şi Capidava. Din anul 1990, s-a implicat într-o serie de activități conexe susținând cursuri de Arheologie şi Paleografie româno-chirilică la Liceul „Mihail Eminescu“ din Constanța. Până în anul 2003, a predat paleografia româno-chirilică la Facultățile de Istorie şi Teologie din cadrul Universității „Ovidius“ Constanța. Zaharia Covacef a fost căsătorită cu Petre Covacef, alături de care a avut trei fiice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii