Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:05 30 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oamenii de la Minolta

ro

11 Jul, 2002 00:00 5144 Marime text

Japca, indolenta si neprofesionalismul contamineaza si firmele de prestigiu

La noi ca la nimeni: oamenii de la Minolta vand, mai intai, masinile si apoi invata cum functioneaza * Daca-ti trebuie scula "digitala", plateste trei rate a cate 300 de dolari ca sa fii invartit pe degete * Avem trei variante: ori Japonia e o tara balcanica, lucru foarte probabil, de cand cu globalizarea, ori oamenii de la Minolta sunt si ei oameni, adica vor paine dar nu le trebuie munca, ori vinovat e clientul, pentru ca-i fraier si plateste.

Explozia tehnologiei digitale a determinat, in ultima decada, mutatii dramatice pe piata, agentii economici care au mirosit la timp avantajele alinierii la noile standarde avand numai de castigat. Fotografia digitala reusise sa "muste" adanc din portia producatorilor traditionali de pelicule si acesorii fotofgrafice, noua tehnologie pulverizand, practic, felii enorme de piata pe care companiile de traditie si le imparteau, pana atunci, intre ele. Cele care au intuit la timp mersul lucrurilor, au investit masiv in cercetare si-au reusit sa raspunda cu performante mai mari sau mai mici la noile tendinte. Practic, fotografia traditionala este deja istorie, in conditiile in care tehnica digitala a eliminat intermediarii si a redus cheltuielile la minimum: oricine detine un calculator, soft-ul aferent si un inscriptor de CD-uri va avea, practic, cheltuieli insignifiante in executia, prelucrarea si arhivarea a mii de fotografii, care l-ar fi costat, inainte, o gramada de bani. Daca-si doreste printarea acestora, tot tehnica digitala ofera cele mai bune solutii: raportul pret/calitate este net favorabil inovatorilor. Trecand peste avantajul iesirii din algoritm a costului filmului si developarii, un print A4, digital, este de doua ori mai ieftin decat o fotografie A4, la un nivel superior de gestionare a calitatii in raport cu ce ofera laboratoarele foto, care prelucreaza "la kil" imaginile de amatori. Asta ar fi, sa spunem, partea roz a povestii, scrisa pe intelesul tuturor. Partea mov, indigo sau chiar neagra e ca tehnologia digitala se dezvolta din mers, fiecare firma luptandu-se sa-si ascunda hibele si sa tina ritmul cu ofertele concurentei, motiv pentru care arunca pe piata scule mai putin performante decat zice reclama. Iar pretul lor scade dramatic odata cu perfectionarea unor modele noi. Practic, revolutia digitala se duce sub ochii nostri si face destule victime: cine achizitioneaza tehnologie noua trebuie sa se cazneasca sa isi amortizeze in timp cat mai scurt cheltuielile, pentru ca, in mai putin de un an, tehnologia in care si-a investit banii e deja epuizata moral. Practic, companiile cerceteaza si se dezvolta pe banii "pionierilor" ce risca sa testeze, pe cheltuiala proprie, performantele actuale. Invingator, aici, este cel care reuseste, in termen extrem de scurt, sa isi acopere cheltuielile si sa obtina profit, aliniindu-se, prin alte investitii, noilor standarde: pentru ca cine nu urca - pica. Firmele verzi (cu potential ridicat dar fara resurse majore) lupta cu fiecare minut pentru a se mentine pe piata. Tiparul digital, desi e, inca, mai scump decat cel traditional, ofera avantajul tirajelor minime: daca la tiparul offset executia unui pliant nu e rentabila sub un tiraj de 1000-5000 de exemplare, tehnica digitala ofera, practic, posibilitatea de a printa, la calitate de lux, chiar si un singur exemplar, daca atat iti trebuie. Un restaurant care doreste, de pilda, meniuri color, aratoase si personalizate, poate sa comande unei tipografii digitale sa-i execute cateva zeci de tiparituri care il vor costa sub un milion de lei, iar nu cateva sute de dolari, cum cerea tehnologia veche. E usor de-nteles entuziasmul cu care societatile care gestioneaza imaginea altora intampinasera zorii erei digitale: bani putini de la clienti mai multi. Dar banii trebuie sa vina repede, pentru ca altfel concurenta te va inghiti, in curand, cu preturi mai mici, date de tehnologii mai noi.

Tiparnita gomflabila

Din motive lesne de inteles, vom folosi doar initiale: agentia de publicitate P., specializata in tiparituri promotionale, a hotarat, dupa deliberari si teste care-au durat mai bine de doi ani, sa isi achizitioneze o mini-tiparnita digitala de la firma Minolta, care avea si reprezentanti in orasul nostru. In luna aprilie, unul dintre acestia i-a prezentat, directorului C., o oferta extrem de tentanta pentru "copy/printere": raportul calitate/pret se anunta excelent pentru masina CF 9001P, cu soft Fiery x3e - calitatea fiind data de printurile realizate de producator si folosite la prezentare. C. s-a deplasat la Bucuresti pentru prezentarea "live" a masinii -dar aceasta s-a facut cu fisiere Minolta si cu alt soft decat cel din oferta. Iar ceea ce il interesa (hibele traditionale la tiparituri), chestiuni legate de fonta plina ori gradient pe diferite tipuri de hartie, nu i-a fost prezentat: oamenii de la Minolta l-au asigurat, insa, in contul imaginii prestigioasei firme, ca masina e profesionala si rezultatul - identic cu prezentarea. Dupa verificarea dosarului de firma, C. s-a intalnit iar cu reprezenantul zonal Minola si a semnat contractele de vanzare-cumparare si service, dupa care acestea au fost trimise la Bucuresti, pentru a fi semnate de cei de acolo. Au trecut de atunci trei luni iar actele nu i-au parvenit nici acum. Totusi C. si-a achitat, disciplinat, toate ratele: prima era la 20 aprilie iar masina trebuia sa soseasca la 1 mai. Avea deja o lucrare urgenta, 600 de printuri A3, cu termen de predare la 6 mai. Client pierdut, iar rata lunara de 300 de dolari, platita degeaba: masina aparu abia pe 16 mai, iar oamenii de la Minolta venira abia pe 20 sa o instaleze. Au printat o pagina de test si gata. C. ceru lamuriri despre soft, solicita calibrarea masinii si un instructaj temeinic. Oamenii de la Minolta i-au raspuns ca aici nu sunt oamenii pentru partea de soft iar masina e calibrata. Pe 27 mai sosira si softistii de la Bucuresti: au inlocuit sistemul de operare (masina avea instalata o versiune americana), au calibrat masina pe cateva tipuri de hartie si-au spus ca restul se regleaza "din curbele de culoare". Veni scadenta, alti 300 de dolari pe apa sambetei. In 24 iunie, firma C. avea de predat o brosura in 400 de exemplare. Belea: o panza de "fuser web" se lipi de hartie si masina intepeni. Oamenii de la Minolta au zis ca la carte scrie ca panza se schimba dupa 10.000 de treceri: nu era cazul aici, deci cei ei nu erau pregatiti. Piesa lipsea din stoc, asa ca urma sa fie trimisa una de la Bucuresti. Cum cei de acolo nu se grabeau, oamenii de la Minolta-Constanta au adus, dupa doua zile, o panza second-hand, ca sa poata fi continuata lucrarea iar C. sa nu-si piarda, iarasi, clientii. Masina, insa, cartea si n-avea chef sa mai mearga. Inginerul de hardware se scarpina in cap, depasit de situatie: o fi de sistem, o fi de la soft? Softisti de la Bucuresti nu raspundeau la telefoane: erau plecati, cica, taman pentru un instructaj cu firma mama... Pentru ca oamenii de la Minolta vand, mai intai, masinile si apoi invata cum functioneaza. Evident, invartind pe degete banii si timpul clientului, c-asa-i daca-ti trebuie digital! Pana la urma, cei de aici au scos placa masinii si au trimis-o la Bucuresti. Intre timp, inca o rata de 300 de dolari pleca spre buzunarele oamenilor de la Minolta, atat de scumpi la vedere. In plus, C. mai pierdu trei clienti importanti, prin contracte neonorate la termen. Pe 1 iulie, oamenii de la Minolta-B au aparut, in sfarsit, cu o panza noua si alta placa. Ghinion: masina facea ca un catar. Dupa zeci de telefoane, cazne si teste, cineva se gandi sa reseteze masina si ea, minune, porni! Placa noua avea insa instalata versiunea americana asa ca s-a luat iar pauza, pana la sosirea placii anterioare. Pe 3 iulie, placa ce calatorise fara rost pana la Bucuresti era iar instalata, masina porni, dar ca apucata de streche: inhata hartia astfel incat informatia iesea cu un decalaj, pe lungimea colii, de 5-6 mm. Mai mult, fonta plina era, acum, discontinua, tonul de cyan fiind zdrente: pentru un domeniu in care piata obliga la excelenta, era un dezastru. Oamenii de la Minolta-CT s-au apucat iarasi de par: desi bine intentionati, erau neputinciosi, fiind lipsiti de echipament de testare. Softistii de la Bucuresti n-au aparut nici pana astazi, desi ratele sunt platite la zi. Multi alti posesori de masini au dat de belea si s-au intrebat daca echipamentul Minolta e cu adevarat profesional, cum pretind prezentarile. Ori poate de vina sunt oamenii, celebrii oameni de la Minolta? Cu masina stricata in batatura, C. inca se mai intreaba daca n-ar trebui sa-si stopeze platile, sa solicite despagubiri si rezilierea contractului. Dar, apropo, unde este contractul? Satul de japca, indolenta si neprofesionalism, C. a trimis o jalba la firma din Asia. Dar nu e exclus ca Japonia sa fi devenit, intre timp, o tara balcanica. Globalizarea, bat-o vina.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii