Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:42 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Obiective de investiţii de peste 30 de milioane de euro realizate de Poliţia de Frontieră Română în anul 2023

ro

29 Dec, 2023 12:37 818 Marime text
Foto: Poliția de FrontierăÎn vederea întăririi capacităților de supraveghere și protecție a frontierei naționale, precum şi pentru implementarea planului de modernizare a Poliţiei de Frontieră Române, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile de lucru ale personalului şi dotările pe care aceştia le utilizează, dar şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea pregătirii profesionale a poliţiştilor de frontieră români, în anul 2023, au fost realizate multiple obiective de investiţii.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, au fost construite 5 clădiri noi (Unitatea Națională ETIAS, Sectorului Poliției de Frontieră Valea lui Mihai, Sală de sport cu 180 de locuri de la Școala de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași, pavilion Sectorul Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, pavilion Sectorul Poliţiei de Frontieră Darabani) şi au fost reabilitate 5 sedii (Sectorul Poliţiei de Frontieră Darabani, Centrul de Comandă și Control SCOMAR, sediul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Oradea, al Sectorului Poliţiei de Frontieră Bechet, precum şi sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus şi al Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş). De asemenea, au fost consolidate 8 turnuri de supraveghere (Midia, Sinoe, Sfântu Gheorghe, Perișor, Gura Portiței, Grup Nave Constanța, 2 Mai şi Chituc).

„Sumele de bani pentru aceste investiţii provin de la cinci surse de finanțare - Fondul de Securitate Internă, Programul Operațional Regional 2014-2020, Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020, Mecanismul Financiar Norvegian precum şi de la Bugetul de Stat, valoarea totală fiind de peste 30 de milioane de euro.

Aici, menţionăm clădirea destinată personalului ETIAS - Sistemul European de Informații și de Autorizare privind Călătoriile, structură a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră prin intermediul căreia se vor elibera autorizaţiile de călătorie pentru cetăţenii terți exceptați de la obligația de a deține viză. Clădirea este o construcţie modernă, administrativă, iar destinaţia încăperilor este de spaţii de birouri, tehnice si administrative pentru asigurarea condiţiilor optime de lucru pentru personal. Tot aici fiind locul unde îşi vor desfăşura activitatea şi Punctele Centrale de Acces EES-ETIAS.

Totodată, în anul 2023 au fost achiziţionate 5 autospecialele de supraveghere cu termoviziune de ultimă generaţie, 115 autospeciale de patrulare, 9 ambarcaţiuni rapide de interveţie, precum şi diverse echipamente folosite în activitatea de supraveghere şi control a trecerii frontierei de stat: echipamente portabile de vedere pe timp de noapte cu termoviziune, truse criminalistice universale pentru cercetarea la faţa locului, echipamente portabile compacte de examinare documente şi vize, etc.“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră


Toate aceste echipamente mobile şi fixe se ridică la o valoare de aproximativ 7,2 milioane euro, achiziţia fiind realizată atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat.

Investiţiile Poliţiei de Frontieră răspund politicilor europene de îmbunătăţire a standardelor administrative, cu efect direct asupra dezvoltării capacităţii de supraveghere şi control a frontierelor ţării. Astfel, consolidarea infrastructurii administrative completează în mod firesc capacitatea operativă şi strategică a instituţiei care aduce după sine întărirea securităţii la frontierele României, dar şi la frontierele externe ale Uniunii Europene.

Citește și: 

Recomandări pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră în minivacanța de Anului Nou
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii