Oficial! A fost publicată hotărârea prin care salariul minim pe economie crește de la anul
Oficial!: A fost publicată hotărârea prin care salariul minim pe economie crește de la anul
07 Oct, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
1788
Marime text
- Salariul minim pe economie va fi de 2.550 lei, valoare brută
Salariul minim brut pe țară va crește de la 1 ianuarie 2022. Totul a devenit oficial printr-o hotărâre a Guvernului, publicată recent în Monitorul Oficial al României.
Din ianuarie 2022, salariul minim brut pe ţară o să aibă valoarea de 2.550 de lei, față de 2.300 de lei cât este în prezent. Totodată, salariul minim diferențiat pentru studii superioare nu mai figurează în planurile Guvernului, acesta urmând să dispară din ianuarie 2022.
Hotărârea Guvernului 1.071/2021, care a fost publicată marți în Monitorul Oficial, prevede că, începând cu 1 ianuarie 2022, salariul minim brut pe ţară va fi de 2.550 lei.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (...) se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,239 lei/oră”, dispune documentul. În momentul de față, cuantumul salariului minim brut pe țară este de 2.300 de lei, ceea ce înseamnă o diferență de 250 de lei brut.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii