Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la Consiliul Județean Constanța, în urma controlului DNA. Lupu - „Voi solicita o analiză și o revizuire amănunțită a tuturor procedurilor de achiziții”

ro

07 Jun, 2023 16:44 1573 Marime text
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la controlul efectuat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, face următoarele precizări:

“Cu hotărâre și consecvență, doresc să reafirm angajamentul meu ferm de a NU tolera nicio formă de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor.

Aș vrea ca toți constănțenii să știe că voi solicita o analiză și o revizuire amănunțită a tuturor procedurilor de achiziții, indiferent de natura lor - fie că sunt servicii, bunuri sau investiții majore.

Această inițiativă crucială reprezintă un pas important în asigurarea unei gestionări corecte, transparente și eficiente a resurselor noastre. Ne propunem să ne aliniem celor mai înalte standarde de conformitate și să devenim un model de excelență în sectorul public.

Toți angajații CJ Constanța sunt implicați și sunt supuși unui program de instruire prin intermediul programului POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă). Prin intermediul acestui program, ne asigurăm că fiecare membru al echipei noastre este conștient de importanța eticii și respectării normelor în cadrul procesului de achiziții publice”

   
 Menționăm faptul că acțiunea a vizat Direcția Generală Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, condusă de Ermil Chelariu, care a oferit anchetatorilor toate detaliile necesare.

„Înțelegem importanța investigațiilor și a controlului judiciar în asigurarea transparenței și corectitudinii în instituțiile statului. Susținem DNA să desfășoare cercetările cu integritate și obiectivitate, în conformitate cu legea, și să prezinte public rezultatele relevante, pentru a se putea trage concluzii informate”, a mai transmis CJ Constanța.

Citește și:

VIDEO DNA la CJ Constanța. Ce a declarat Ermil Chelariu, directorul general ADPP?


DNA la sediul Consiliului Județean Constanța

 

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii