Oficial de la MAE despre situația cetățenilor români din Leeds aflați în atenția autorităților din Anglia
Oficial de la MAE despre situația cetățenilor români din Leeds aflați în atenția autorităților din AngliaPotrivit MAE, urmare a demersurilor realizate de către CG Manchester, autoritățile britanice au informat, în cursul zilei de astăzi, 21 iulie 2024, cu privire la reținerea a nouă cetățeni români implicați în incidentele din seara zilei de 18 iulie 2024. Ulterior, opt dintre aceștia au fost eliberați.
Citește și:„MAE precizează că, la acest moment, este în desfășurare o anchetă a autorităților locale de poliție, fiind esențială clarificarea tuturor aspectelor cu privire la incident.
CG Manchester menține situația din Leeds în atenție prioritară și este pregătit să continue acordarea asistenței consulare, conform competențelor deținute, cu respectarea legislației britanice în vigoare.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Manchester: 0044 161 236 0478, 0044 161 236 9687, 0044 161 237 1546, 0044 161 237 5513, 0044 161 236 8995, 0044 161 923 4947, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului: 0044 (0) 75 35 604 342“ - au mai precizat reprezentanții MAE.
Ministrul britanic de interne cere aplicarea deplină a legii în cazul incidentelor violente din Leeds
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp