Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:01 13 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la Ministerul Muncii Pensionarii cu venituri mici vor primi un sprijin financiar. Iată despre ce este vorba

ro

13 Mar, 2025 14:05 175 Marime text
Sursă foto: Facebook/Ministerul Muncii
 
  • Executivul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență privind acordarea, în anul 2025, a unui sprijin financiar pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.
     
Executivul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență privind acordarea, în anul 2025, a unui sprijin financiar pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, transmite un comunicat din partea Ministerului Muncii.

Această sumă este echivalentul valorii nete a salariului minim, care reprezintă o măsură de protecție socială. Având în vedere că pensia este un venit de înlocuire, s-a decis acordarea acestui sprijin celor care au venitul din pensie mai mic sau egal cu salariul minim net.

Suma de 800 lei va fi acordată în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, iar în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei.

De asemenea, în cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta OUG nu se iau în considerare aceste drepturi.

Sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.

Sprijinul se adresează pensionarilor români cu domiciliul în România sau în străinătate, având la bază necesitatea adecvării veniturilor pensionarilor și se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.

În prezent, aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei. Dintre aceștia, 86.263 locuiesc în străinătate.





Citește și:
Guvernul a decis! Sunt vizați pensionarii cu venituri mici (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii