Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la Primăria Constanța Ce spune George Măndilă despre problema legată de amplasarea unei tonete în Piața Tomis III

ro

27 Jun, 2023 12:51 1767 Marime text


O comerciantă din piața Tomis III ce a deținut din anul 2007 și până în 2021 o tonetă într-un gang a reclamat că Primăria Constanța nu-i aprobă amplasarea tarabei în vechiul loc.
 
Flori Seceanca deține două tarabe în piață, una dintre ele fiind a fiicei sale. Ea a menționat că, deși a câștigat un proces în instanță cu Primăria, tot nu i se permite să-și amplaseze vechea tonetă în gang.
 
„Din anul 2007 până în decembrie 2021 eu am fost autorizată pe vechea locație aprobată de Primăria Constanța. Ulterior a fost o HCL prin care noul Consiliu Local a considerat că eu nu mă mai integrez în situație, ceea ce nu este vina mea. Eu de bună credință am plătit și am primit autorizații. Nu știu ce s-a întâmplat, dacă a fost sau nu legal. Celelalte tarabe amplasate în Tomis 3 sunt ale concurenților. Au fost 15 tonete inițial. Locația în care mi-am desfășurat activitatea din 2007 este în acel gang lângă clădirea P+2. Acum nu mi se eliberează autorizație și sunt condiționată prin fel și fel de răspunsuri ca să nu mi se acorde autorizație pe vechea locație. Concurenții care sunt în apropierea vechii mele locații au mers la Primărie cu fel de fel de propuneri ca să nu mai funcționez eu acolo. Am avut proces cu Primăria Constanța și am câștigat definitiv. Am alt dosar pe rol. Am fost și în audiență la primărie prin care mi se refuză autorizația pe gang“ - a precizat Flori Seceanca pentru ZIUA de Constanța. 
 
Ce spune George Măndilă despre această situație
 
Contactat telefonic de cotidianul ZIUA de Constanța, George Măndilă, consilierul primarului Vergil Chițac, a oferit un punct de vedere asupra situației.
 
„Doamna deține două tonete în bateria normală, dintre care una aparține fiicei sale. În gangul în care era vechea tarabă, nu există nicio valoare. În acel loc și vizavi funcționau doi comercianți și la un moment dat a apărut un conflict care se perpetuează în birourile primăriei. Nu primim reclamații doar de la societatea SC Anca Flori, ci și de la cealaltă parte. Lupta nu este cu primăria. Este o luptă între cei doi comercianți”, a declarat George Măndilă.
 
El consideră că acțiunile familiei ce au avut taraba în gang reprezintă un bullying la adresa angajaților din cadrul Primăriei Constanța.
 
„Eu mi-am propus să nu le reclam, dar eu nu sunt ca alți funcționari”, a adăugat consilierul lui Vergil Chițac.
 
A mai precizat, de asemenea, că locul de amplasare al tonetelor nu se poate acorda după bunul plac al comercianților, având în vedere că există și alți oameni care își desfășoară activitatea în Piața Tomis III.
 
Protestul comercianților din Piața Tomis III

 
Amintim că, în anul 2022, comercianții de legume – fructe din piața Tomis III au organizat un protest pentru redeschiderea tonetelor din acea zonă.
 
Comercianții au cerut demisia primarului Vergil Chitac, cea a șefului de serviciu autorizare agenți economici din cadrul Primăriei Constanța, Ligia Petrache, a Loredanei Chele, inspector activitate comercială din cadrul Primăriei Constanța pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești, dar și a șefului serviciului  inspecție activitate comercială din cadrul Direcției Generale Poliția locală Constanța,   Bogdan Cătălin Munteanu.
 
Comercianții au deschis și mai multe procese prin care cer anularea unor prevederi ale Regulamentului de comercializare și a serviciilor de piață.

Desfășurarea activităților comerciale și serviciile de piață sunt stipulate în actul administrativ cu caracter normativ HCL 427/2017, potrivit art 53 alin (4) sunt interzise amplasarea tonetelor legume-fructe la o distanță mai mică de 150m linie dreapta fata de piață.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
Constănțeanul Supărat! O femeie reclamă că nu își poate amplasa taraba în gangul din Tomis 3 unde a funcționat timp de 14 ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

Constănțeanul supărat. Comercianții de legume-fructe din zona Pieței Tomis III cer demisia primarului Chițac și a mai multor funcționari din primărie

 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii